Robotul românesc care face curățenie în casă

Data publicării:
robotul jenny

Un robot umanoid ar putea să facă toată treaba din casă - de la curăţenie, până la plimbatul căţelului-, cât de curând. Jenny 5 este invenția unui grup de studenți de la Universitatea din Alba Iulia, iar creatorii lui speră să îl poată produce şi să-l vândă rapid.

Jenny5 poate face deocamdată doar câteva mișcări de bază. Dar studenţii care au pus pe picioare robotul spun că acesta va fi, curând, ajutorul de bază la treburile casnice.

Robotul este special deoarece poate detecta obiecte, poate ridica obiecte cu ajutorul brațului se poate roti, poate naviga, iar eu am lucrat mai mult pe partea de programare”, a explicat Daniela Oniță.

„Este ca un servitor pentru om, deci poate face absolut tot ce poate face omul sau asta ar trebui să poată să facă atunci când vom termina cu el”, a adăugat Tudor Samuilă.

„Cu ajutorul telefonului îl putem doar controla, însă el cu o implementare bună poate să recunoască fețele proprietarilor când o să fie vândut sau poate automat să curețe o masă să spele vase, să facă curățenie în casă”, a spus și Daniel Leah.

Robotul este dotat cu camere web și un sistem ce detectează obiecte la distanță pentru a se putea orienta în spațiu.

„Ce va putea să facă în viitor? Cam orice. Un robot care are două brațe, o platfomă mobilă ar putea ajuta în bucătărie, ne-ar putea ajuta în grădină, ne-ar putea ajuta la construcție, peste tot. Ideea este că este foarte puțină forță de muncă și atunci un robot ne-ar ajuta să construim case mai repede, să putem planta și în felul acesta să asigurăm un progres al umanităţii”, a adăugat profesorul universitar Mihai Olteanu, coordonatorul proiectului.

Costul de producție pentru un astfel de robot se ridică la aproximativ 1.500 de dolari, fără camerele web și laptop.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri