România, exclusă din cel mai mare proiect de cercetare din UE. Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în programul ELI-ERIC

Data actualizării: Data publicării:
laserul de la magurele
Laserul de la Măgurele nu a fost inclus în programul ELI-ERIC

România a fost oficial exclusă din cel mai mare proiect de cercetare din Uniunea Europeană. Este vorba despre proiectul ELI-ERIC.

Astfel, laserul de la Măgurele este exclus din proiectul, care a fost inițiat de România, alături de Ungaria și Cehia.

"Comisia Europeană a luat mult așteptata decizie de a stabili ca proiectul Extreme Light Infrastructure (ELI) să devină un European Research Infrastructure Consortium (ERIC). Infrastructura ELI este formată din cele mai mari centre de cercetare din domeniul laserelor din lume. Țările gazdă, Cehia și Ungaria, au aplicat pentru asta în luna mai 2020. Decizia de a aproba aplicația vine după ani de negocieri", se arată în comunicatul de presă postat pe site-ul eli-laser.eu.

"Această decizie înseamnă că amplasamentul laboratorului poate funcționa în mod legal împreună, ca o singură organizație. Decizia vine într-un moment important, deoarece tranziția la operațiuni are loc deja, iar interesul oamenilor de știință este puternic", spune Allen Weeks, directorul general al ELI Delivery Consortium, citat în comunicat. 

Potrivit edupedu.ro, decizia vine după ce, anul trecut, partenerii din Ungaria și Cehia au cerut alcătuirea acestui consorțiu fără laserul de la Măgurele și sistemul de fascicul gamma, cel mai mare si mai important pilon din cadrul întregului proiect.

Cunoscut sub numele de "Laserul de la Măgurele" proiectul românesc este constituit din două mari infrastructuri: două brațe laser și o sursă de raze gama. Doar această sursă valorează în jur de 66 de milioane de euro.

Corina Crețu avertiza în 2018, în calitate de comisar european, în privința întârzierilor în implementării fazei a doua a proiectului de la Măgurele. "În absența unui răspuns rapid al Guvernul României adresat Comisiei Europene, există riscul ca acest proiect să nu mai poată fi finalizat în actualul exercițiu bugetar (2014-2020), ceea ce va genera importante pierderi financiare și, totodată, va afecta credibilitatea întregii investiții", spunea ea.

ERIC Extreme Light Infrastructure este o entitate legală unică, formată pe baza legislației europene din domeniul infrastructurii de cercetare și este o organizație internațională ai cărei membri sunt țări care contribuie științific și financiar în cadrul consorțiului. Italia și Lituania sunt membri fondatori, lor alăturându-li-se astfel Republica Cehă și Ungaria, în timp ce Germania și Bulgaria vor fi membri observatori.

Noul format ELI ERIC are sarcina de a permite oamenilor de știință să acceseze laserele de ultimă generație. Accesul este deschis pentru oamenii de știință de oriunde, pe baza propunerilor evaluate de un grup independent. A fi membru înseamnă că oamenii de știință ai unei țări pot contribui la îmbunătățirea strategiei, pot participa la cercetări bazate pe misiuni și pot oferi acces studenților absolvenți și celor din domeniul cercetării. 

Editor : Georgiana Marina

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
cmp_level, prv_level, m2digi24ro, stickyCookie
Studiu de Audienţă și Trafic Internet (prin CXENSE) brat.ro
cX_S, cX_P, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Instagram instagram.com Vezi politica de confidenţialitate
csrftoken, ds_user_id, ig_did, ig_cb, mcd, mid, rur, shbid, shbts, urlgen
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cx_profile_timeout, cx_profile_data
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi politica de confidențialitate