Un nou studiu realizat de cercetătorii Institutului de Tehnologie din California (Caltech) arată că una dintre lunile planetei Neptun, Nereid, ar putea fi singura supraviețuitoare a uneia dintre cele mai violente „cataclisme lunare” care au avut loc vreodată în Sistemul Solar – un fenomen declanșat de captarea fostei planete pitice Triton în câmpul gravitațional al gigantului gazos.
Sateliții naturali ai planetei Neptun sunt complet diferiți de cei ai oricărui alt gigant gazos pe care îl cunoaștem, scrie Science Alert.
Triton este, de departe, cea mai mare dintre lunile neptuniene și, cel mai probabil, a fost cândva o planetă pitică (precum Pluto sau Charon) din Centura Kuiper ce înconjoară Sistemul Solar, care a fost captată de câmpul gravitațional al planetei Neptun, devenind astfel una dintre lunile sale și distrugând complet sistemul de sateliți naturali pe care gigantul gazos îl avea inițial, cu o singură excepție: Nereid.
Triton are o orbită retrogradă, adică se rotește în direcția opusă față de planeta-mamă, ceea ce arată că nu face parte din setul original de sateliți naturali ai lui Neptun.
Nereid a fost descoperită în 1949 de Gerard Kuiper, astronomul după care a fost numită și Centura Kuiper, la peste 100 de ani după descoperirea lui Triton. Cele două au rămas singurele luni cunoscute ale planetei Neptun până când sonda Voyager 2 a vizitat sistemul neptunian în 1989.
Orbita sa este extrem de excentrică, având o perioadă sinodică de 360 de zile, ceea ce i-a făcut pe astronomi să creadă mult timp că și Nereid este un obiect transneptunian din Centura Kuiper.
„Spectrul unic al lui Nereid printre corpurile din Sistemul Solar exterior nu este în concordanță cu un scenariu în care Nereid este captat în timpul instabilității dinamice timpurii a Sistemului Solar”, au explicat autorii studiului.
Nereid și Triton au rămas singurele luni cunoscute ale planetei Neptun până când sonda Voyager 2 a vizitat sistemul neptunian în 1989. Foto: Profimedia Images
Și, totuși, de ce are o orbită atât de ciudată? Pentru a răspunde la această întrebare, cercetătorii au apelat la simulatorul dinamic REBOUND, care a arătat că Triton a dat complet peste cap sateliții naturali originali ai planetei Neptun.
Cei mai mulți au fost complet distruși sau aruncați în afara sistemului neptunian, iar resturile rămase au format cu timpul inelele planetei Neptun și unele dintre lunile sale foarte mici, precum Proteus.
Dar, simulările au mai arătat ceva. În aproximativ 20% dintre simulări, Triton a împins una dintre lunile originale ale planetei Neptun pe o orbită stabilă, foarte alungită și înclinată, asemănătoare cu cea a lui Nereid.
Astfel, Nereid pare să fie unul dintre sateliții naturali ai lui Neptun de dinainte de captarea lui Triton. Acest lucru nu va putea fi confirmat, însă, decât prin trimiterea unei noi sonde spațiale.
În loc să fie o „minge de gheață” venită din Centura Kuiper, cum se credea inițial, Nereid ar putea fi singura supraviețuitoare a uneia dintre cele mai violente cataclisme lunare produse vreodată în Sistemul Solar.