Toate planetele din Sistemul solar pot fi văzute cu ochiul liber în această noapte

Data actualizării: Data publicării:
Sistemul nostru solar.
Sistemul nostru solar. Foto: Profimedia

În noaptea de joi spre vineri, pasionații de astronomie au șansa de a admira toate planetele din Sistemul solar pe cer, informează BBC.

Cinci planete vor fi vizibile cu ochiul liber, în timp ce două, mai îndepărtate, Uranus și Neptun, vor putea fi admirate cu ajutorul unui binoclu.

În anumite zone ale lumii vor fi observate cu dificultate planetele Mercur și Venus din cauza poziției lor joase pe cer.

Cei care se află mai la sud, inclusiv în sudul Europei sau mai aproape de Ecuator, au mai multe șanse să vadă toate planetele într-o linie verticală pe cer.

Mercur va fi, de asemenea, mai vizibil mai la sud.

Spre deosebire de stele, planetele nu sclipesc. Saturn și Jupiter vor fi cele mai strălucitoare, iar Marte va avea o culoare roșu somon.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ai primit amendă în Bulgaria: Unde trebuie să o plătești și ce riști dacă o ignori
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Britney Spears, decizie drastică după ce a fost arestată pentru conducere sub influenţa alcoolului...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
Ce se schimbă pe axa București-Budapesta după victoria opoziției ungare. „Autoritățile române au fost «legate...
Newsweek
Care pensionari primesc sute lei în plus la pensie lunar? Banii se dau în funcție de județ. „Este nedrept!”
Digi FM
Săptămâna Luminată 2026. Când se spală rufe. Ce alte tradiții sunt în fiecare zi
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Când pică Paștele ortodox și Paștele catolic în următorii 10 ani (2027-2036). Calendar complet și diferențe...
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Dezvăluiri despre ultimele zile din viața actriței Catherine O'Hara. Fratele ei a rupt tăcerea: „Nu mai...
UTV
Mircea Lucescu și soția lui sunt împreună de 60 de ani și s-au cunoscut la cantina facultății. „A fost...