Un calculator românesc de pe vremuri, dorit de americanii din Silicon Valley

Data publicării:
Cip 03

Jurnalista Andrada Fiscutean, pe care o ascultăm în fiecare sâmbătă, de la ora 17.00, la DigiFM, va trimite în Silicon Valley două calculatoare românești vechi: un CIP 03 și un HC, după ce un articol scris de Andrada pentru publicația Ars Technica a ajuns în atenția unuia dintre curatorii Muzeului de Istoria Calculatoarelor din Mountain View, California, care și-a dorit un model de calculator românesc pentru expoziția permanentă a Computer History Museum.

Cum adică Cipică? Cine e Cipică și de ce pleacă tocmai în Statele Unite? O lăsăm chiar pe Andrada să ne povestească. Este cea mai în măsură.

După ce ne-a dat pe spate cu materialele ei de specialitate, jurnalist specializat în tehnologie, cu articole publicate în presa străină de specialitate (Ars Technica, WIRED, Vice Motherboard, The Outline, tech.eu, ZDNet), Andrada Fiscutean, câștigătoarea premiului „Tânărul jurnalist al Anului 2011, secțiunea Telecom & Gadgets” și a premiului întâi la categoria Reportaj și SuperScrierea Cititorilor, SuperScrieri 2017, a fost contactată direct de americani:

“Cine e Cipică? CIP 03 este unul dintre cele mai cunoscute calculatoare vechi românești și se pregătește să plece spre Silicon Valley, unde va face parte din expoziția permanentă a Computer History Museum. Calculatorul are nevoie de un televizor pentru a arăta imaginea, iar programele, scrise în BASIC, se stochează pe casete audio. CIP 03 are procesor la 3.5MHz, 64KB de RAM și poate afișa o imagine la rezoluția 256x192 pixeli. CIP (Calculator de Instruire Programabil) a fost produs de Întreprinderea Electronica București în partea a doua a anilor 1980 și este una dintre numeroasele copii est-europene ale celebrului ZX Spectrum, proiectat în Marea Britanie.”

Dar cum de a ajuns Andrada Fiscutean să-l trimită pe Cipică tocmai în Silicon Valley? O lăsăm tot pe ea să ne povestească. „Am decis să-l donez pe Cipică după ce am fost contactată de unul dintre curatorii Muzeului de Istoria Calculatoarelor din Mountain View, California. Își doreau mult un calculator românesc după ce au citit un articol pe care l-am publicat în Ars Technica. Acolo, scrisese despre Cobra, un calculator construit, în anii 1980, atât oficial, la fabrica din Brașov, cât și neoficial, în căminele Politehnicii din București, de către studenți care făceau rost de componente cum puteau. (https://arstechnica.com/gadgets/2017/11/the-underground-story-of-cobra-the-1980s-illicit-handmade-computer/). Cobrele sunt însă destul de greu de găsit, așa că le-am propus celor de la muzeu să le trimit un CIP 03. Din fericire, am reușit să găsesc și un alt calculator românesc, HC, donat americanilor de un colecționar din Arad, Florin Mărcuș. Cipică va avea, așadar, un coleg de colet, ca să nu meargă singur spre Statele Unite.”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri