Un nou instrument de inteligență artificială poate prezice riscul de a dezvolta peste 1.000 de boli, cu până la 20 de ani înainte

Data actualizării: Data publicării:
Medici folosesc tehnologii bazate pe inteligență artificială pentru analiză medicală. Foto: Profimedia
Medici folosesc tehnologii bazate pe inteligență artificială pentru analiză medicală. Foto: Profimedia

Cercetători europeni au dezvoltat Delphi-2M, un instrument de inteligență artificială capabil să analizeze istoricul medical și factorii de stil de viață pentru a prognoza evoluția sănătății. Sistemul estimează riscul individual pentru mai bine de 1.000 de afecțiuni și poate anticipa traiectoria bolilor pe termen lung, potrivit The Guardian.

Delphi-2M folosește diagnostice, „evenimente medicale” și factori de stil de viață pentru a crea prognoze privind starea de sănătate în următorul deceniu și chiar mai departe.

Instrumentul de tip generativ a fost creat de experți de la Laboratorul European de Biologie Moleculară (EMBL), Centrul German de Cercetare a Cancerului și Universitatea din Copenhaga, pe baza unor concepte algoritmice similare celor folosite în modelele de limbaj de mari dimensiuni (LLMs).

Este una dintre cele mai complexe demonstrații de până acum privind modul în care inteligența artificială generativă poate modela evoluția bolilor umane la scară largă. Sistemul a fost antrenat pe date din două sisteme de sănătate complet diferite.

„Evenimentele medicale urmează adesea tipare previzibile”, a declarat Tomas Fitzgerald, cercetător la Institutul European de Bioinformatică al EMBL, adâungând că „modelul nostru de AI învață aceste tipare și poate prognoza rezultatele viitoare ale sănătății.”

Instrumentul evaluează probabilitatea ca o persoană să dezvolte boli precum cancer, diabet, afecțiuni cardiace, respiratorii sau alte tulburări, și chiar momentul în care acestea ar putea apărea.

Numit Delphi-2M, sistemul analizează „evenimente medicale” din istoricul pacientului, cum ar fi diagnosticarea unor boli, împreună cu factori de stil de viață (obezitate, consum de alcool sau tutun), dar și vârsta și sexul.

De asemenea, instrumentul folosește date anonimizate din fișele pacienților pentru a anticipa ce s-ar putea întâmpla în următorul deceniu sau chiar mai mult. A fost testat pe datele a 400.000 de persoane din UK Biobank și 1,9 milioane de pacienți din registrul național danez.

Riscurile de sănătate sunt exprimate procentual, similar prognozei meteo („70% șanse de ploaie în weekend”).

Ewan Birney, director interimar al EMBL, a spus că pacienții ar putea beneficia de acest instrument în următorii ani.

„Intri în cabinetul medicului, clinicianul este deja obișnuit să folosească aceste instrumente și îți spune: «Iată patru riscuri majore pe care le ai în viitor și iată două lucruri pe care le poți face pentru a schimba asta.» (…) Probabil toată lumea va fi sfătuită să slăbească, iar fumătorii să renunțe la fumat, aceste recomandări vor apărea oricum în date. Dar pentru unele boli vor exista sfaturi mult mai specifice. Asta e lumea pe care vrem să o creăm.”

El a explicat că avantajul acestui sistem față de cele existente, precum metoda Qrisk, care estimează riscul de infarct sau accident vascular în următorii 10 ani, este că „putem analiza toate bolile simultan și pe o perioadă lungă de timp. Asta nu pot face modelele pentru o singură boală.”

Potrivit echipei de cercetare, Delphi-2M „prezice ratele pentru mai mult de 1.000 de boli, în funcție de istoricul fiecărui pacient, cu o acuratețe comparabilă cu modelele actuale dedicate unei singure boli. Natura sa generativă permite și simularea unor posibile traiectorii viitoare ale sănătății, cu estimări privind povara bolilor pentru până la 20 de ani.”

Prof. Moritz Gerstung, șeful diviziei de inteligență artificială în oncologie de la Centrul German de Cercetare a Cancerului, a declarat că „acesta este începutul unei noi modalități de a înțelege sănătatea umană și evoluția bolilor. Modelele generative, precum al nostru, ar putea într-o zi să ajute la personalizarea îngrijirii și la anticiparea nevoilor medicale la scară largă.”

Editor : Ș.A.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ce se întâmplă cu cardul de sănătate de la 1 septembrie. Mai trebuie să îl ai la tine când mergi la medic?
Digi FM
Un român, mușcat grav de un rechin în largul Irlandei. Sebastian a leșinat după ce a pierdut mult sânge...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cum au murit doi dintre frații Madonnei. Artista vine dintr-o familie numeroasă
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Hayden Panettiere și-a iubit enorm fiica, dar a luat cea mai dureroasă decizie din viața ei. De ce renunțase...
Adevarul
Motorina s-a ieftinit la pompă. Cât costă astăzi în București și cât economisești la un plin. Unde poți...
Newsweek
31 de miliarde lipsă la bugetul de pensii și ajutoare sociale în 2026. Se mai pot indexa pensiile?
Digi FM
Iubita lui David Popovici, declarație de dragoste după victoria de la Paris: „Îl iubesc prea mult pe acest...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Următoarea eclipsă totală de Soare va fi cea mai lungă din acest secol. În ce regiuni se va vedea cel mai bine
Digi Animal World
Gestul făcut de un câine pentru a-și convinge stăpânul să-i dea o felie de pizza: „Se oprește doar când...
Film Now
Imaginea care a cucerit fanii. Michael Douglas și Catherine Zeta-Jones, în vacanță alături de copiii lor...
UTV
Dana Scîntei, fosta iubită a lui Azteca, s-a afișat alături de Maduka Okoye. Imaginile au stârnit speculații