VIDEO. NASA a dezvăluit când va testat primul avion supersonic silențios

Data publicării:
avion-quest

Forțele Aeriene ale SUA au dat recent publicității imagini și detalii tehnice cu un avion experimental supersonic de ultimă generație dezvoltat în parteneriat cu NASA.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Gigantul din domeniul apărării Lockheed Martin și NASA lucrează un avion supersonic – numit X-59 QueSST – care să poată sparge pragurile fonice asurzitoare la care ajung de obicei aeronavele super-rapide.

Altfel spus, X-59 ar trebui să devină primul supersonic silențios, transmite Newsweek.

„Cu X-59 veți avea în continuare mai multe valuri de șoc cauzate de aripile și volumul aeronavei, dar forma acestui avion este adaptată cu atenție în așa fel încât undele de șoc să nu se combine”, spune Ed Haering, inginer aerospațial al NASA.

X59
X-59

„În loc să auziți un bum-bum puternic, veți auzi doar niște sunete silențioase sau nu le veți auzi deloc”, a adăugat inginerul.

Tehnologia va fi folosită inițial pe un F/A-18, în cadrul unui test care va avea loc în luna noiembrie a acestui an și la care vor lua parte 500 de voluntari. Voluntarii vor trebui să spună ce impresie le-a creat sunetul avionului, dacă l-au auzit sau nu.

După toate etapele de teste, X-59 ar putea intra în uz în 2022, a mai anunțat NASA.

 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri