Scriitorii din România şi R. Moldova susţin unirea celor două ţări: „A venit timpul să se treacă la fapte”

Data actualizării: Data publicării:
harta romania - moldova
Hartă România - Moldova. Imagine cu caracter ilustrativ. Foto: Profimedia

Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova „se angajează să susţină nobilul obiectiv al Unirii cu toate mijloacele care le stau la dispoziţie”, se arată într-un comunicat de presă, citat de News.ro. 

Poziţia celor două uniuni de scriitori, conduse de Varujan Vosganian şi Teo Chiriac, vine să ca urmare a declaraţiilor preşedinţilor Nicuşor Dan şi Maia Sandu în susţinerea idealului reunificării.

Într-un interviu recent pentru „Le Monde”, preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a arătat că Unirea Republicii Moldova cu România ar reprezenta rezolvarea integrării teritoriului actual al Moldovei de peste Prut în Uniunea Europeană ca parte a unui singur stat, România, cu toate consecinţele benefice care decurg de aici.

De asemenea, Maia Sandu a subliniat faptul că decizia reunificării aparţine exclusiv cetăţenilor moldoveni. Preşedintele Republicii Moldova a declarat în repetate rânduri că ar vota pentru reunirea cu România. Totodată, a reamintit că deţine şi cetăţenia română.

La rândul său, preşedintele României, Nicuşor Dan, a declarat cu referire la acest proiect că din partea României nu s-a schimbat nimic faţă de votul în unanimitate al Parlamentului din 2018, conform căruia România este pregătită pentru reunificare în orice moment în orice moment în care cetăţenii din Republica Moldova o vor dori. "Dacă va exista majoritate pentru acest proiect, noi suntem gata", a adăugat preşedintele României.

„Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova întâmpină cu bucurie şi cu legitimă speranţă aceste declaraţii făcute la cel mai înalt nivel, în perspectiva unui moment care ar putea fi unul istoric”, potrivit comunicatului Uniunii, care precizează:

„Să reamintim că scriitorii, intelectualii, cărturarii români au fost mereu adânc preocupaţi de idealul Unirii. Pentru aceasta au luptat cu armele lor (cuvintele), iar unii dintre ei şi pe front, în secolele în care s-au înfăptuit Unirea de la 1859 şi Marea Unire de la 1918. Iar în timpul regimului totalitar sovietic din secolul al XX-lea, scriitorii români dintre Prut şi Nistru au dus o luptă impresionantă pentru păstrarea limbii şi culturii române şi ulterior pentru revenirea la alfabetul latin şi recunoaşterea limbii române ca limbă oficială a Republicii Moldova”.

„A venit timpul să se treacă la fapte”

Potrivit comunicatului, Uniunea Scriitorilor din România şi Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova susţin introducerea pe agenda publică a acestui proiect unionist şi transformarea lui într-o prioritate naţională, transpartinică, a românilor din România şi Republica Moldova. Indiferent de opţiunile ideologice, diferite în pluralismul democratic, românii de pe cele două maluri ale Prutului au o tradiţie, un teritoriu, o istorie, o limbă, o cultură şi o literatură comune; şi, în fond, aceeaşi identitate naţională.

„Considerăm că a venit timpul să se treacă de la declaraţii de intenţii la fapte concrete, şi anume la elaborarea unui scenariu realist, bine întemeiat, din punct de vedere politic, legislativ, financiar, economic, educaţional, cultural etc., al obiectivului de Unire a Republicii Moldova cu România”, arată aceștia.

Uniunile de scriitori consideră că pentru elaborarea acestui scenariu ar fi benefică formarea unui grup de experţi de la Bucureşti şi Chişinău, care să analizeze toate aspectele unificării celor două state şi, de asemenea, să conceapă o strategie de comunicare şi promovare a acestui Proiect de Ţară în cele două state româneşti şi în dialogul cu partenerii noştri externi.

Editor : C.L.B.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
400 de radare fixe schimbă regulile pe șoselele din România. Drumurile pe care vor fi montate camerele care...
Digi FM
„Inima mi-e mult mai ușoară acum”. Doi muncitori au fost salvați dintr-un tunel, după o săptămână de la...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Cât o costă pe Andreea Bănică începutul școlii. A dat 700 de lei pe manuale: "Dacă îmi permit să-i țin la...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
George Clooney și-a ipotecat casa și s-a plătit cu doar 1 dolar pentru a face un film. Dezvăluiri despre...
Adevarul
Victor Ponta, la „Interviurile Adevărul”, despre întârzierea formării Guvernului: „Cât mai putem ține România...
Newsweek
Ce trebuie să facă pensionarii care vor să recupereze CASS la pensie? Judecătorii decid dacă dau banii înapoi
Digi FM
Cristina Spătar, sinceră despre problemele de sănătate. Cântăreața a intrat în depresie: „Am văzut cada plină...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Creatură uriașă, surprinsă lângă o plajă din New York. Manta de aproape 8 metri a apărut chiar în apropierea...
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”