Video Situație critică pe Dunăre. Bacul de la Bechet, suspendat din cauza secetei. Șoferii de TIR-uri fac cale-ntoarsă

Data publicării:
nivel scazut dunare seceta extrema
Foto: Digi24

Consecințele celei mai calde veri din istorie se văd inclusiv în transportul pe Dunăre. Bacul care traversa fluviul pe la Bechet nu mai circulă din cauza nivelului extrem de scăzut al apei. Activitatea este suspendată pe termen nelimitat. Șoferii de TIR care voiau să ajungă în Bulgaria s-au revoltat când s-au văzut nevoiți să facă cale-ntoarsă.

„Feribotul a rămas de câteva zile pe malul bulgăresc. Acesta nu mai poate ajunge aici, în Vama Bechet, din județul Dolj, și asta din cauza nivelului scăzut al Dunării. Pentru ca bacul să funcționeze, apa ar trebui să fie până în acest loc, unde mă aflu eu”, transmite Elena Alexandru, jurnalist Digi24.

Șoferii de TIR, care voiau să traverseze Dunărea spre Bulgaria prin Vama Bechet, au făcut cale întoarsă.

„- Două ore pe chestia asta, că ne-am dus și tre' să mergem înapoi la Calafat.
- Ce știați?
- Nimic.
- Știați că este bacul oprit sau nu?
- Nu. Nu a fost niciun anunț”, spune un șofer de tir.

„- Mergem înapoi. E închis aici, au zis că-i mică apa și nu se poate trece cu bacul.
- Dar n-ați știut că nu funcționează?
- N-am știut, n-am știut. Că doar veneam aici?
- Mergeți la Calafat acum?
- Da, 100 de kilometri”, povestește un alt șofer.

„Traficul prin punctul de trecere a frontierei Bechet va fi reluat la momentul stabilizării nivelului Dunării. Recomandăm tuturor participanților la traficul transfrontalier să utilizeze și celelalte puncte de trecere de la granița cu Bulgaria”, a transmis pentru Digi24 Raluca Stan, purtător de cuvânt ITPF Giurgiu

Debitul scăzut al Dunării a dat peste cap și croazierele pe fluviu.

„În jurul localității Turnu Măgurele s-a format un banc de nisip și nu poate să mai înainteze. Adică ele mergeau până la mare, până la Marea Neagră, la Constanța și acum nu mai poate să mai continue decât până la Turnu Măgurele. Pasagerii au fost îmbarcați de aici în autobuze și au mers la aeroport la București și-au plecat acasă. Adică, călătoria nu a mai fost până la Constanța, s-a făcut pe jumătate", spune Titi Ionele, proprietar centru acostament nave croazieră.

Debitul Dunării în zona Bechet este la jumătate față de media multianuală pentru această perioadă. De doar 2.300 de metri cubi pe secundă, față de 4.700, cât ar trebui să fie în mod normal.

reporter: Elena Alexandru
operator: Adrian Niță

 

 

 

Editor : Izabela Zaharia

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Ancheta morții lui Mario, dată peste cap. Mai există un suspect, familiile au început să vorbească: „Să îl...
Digi FM
Amal, fermecătoare la brațul lui George Clooney, în Italia. Avocata și starul de Hollywood au atras toate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Motivul din spatele deciziei radicale pe care Kelly Clarkson a luat-o la 6 luni de la moartea fostului ei...
Film Now
Channing Tatum, imagine de pe patul de spital. Starul din „Magic Mike”, supus unei intervenții chirurgicale
Adevarul
Rezerviști inapți, mobilizați anul trecut. Cum a fost modificată legislația
Newsweek
Pensie mai mică după recalculare. Un pensionar rămâne fără 1.000 lei pe an. Specialiștii explică de ce
Digi FM
„Superbă”. Charlize Theron, apariție surpriză la ceremonia de deschidere a JO 2026. Actrița a transmis un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Cauza morții lui Jane Austen a rămas un mister timp de peste 200 de ani. Ce indicii oferă scrisorile și...
Digi Animal World
Doi bărbați au salvat un porc și l-au învățat să folosească toaleta: „Îl iubim, nu este animalul nostru de...
Film Now
Halle Berry, adevărul despre Oscarul pentru Monster’s Ball: Nu mi-a schimbat cursul carierei. A doua zi eram...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă