10k & Family Run. Mii de alergători la prima cursă a anului din Capitală

Data publicării:
family run

Mii de alergători, amatori şi profesionişti, copii şi părinţi au pornit în prima cursă de alergare stradală prin Capitală din acest an. Organizatorii competiţiei i-au provocat pe participanţi să petreacă o zi în aer liber alături de cei dragi și în acelaşi timp să facă mişcare împreună.

7.000 de persoane s-au înscris anul acesta la cursa de 10 kilometri Family Run. Deşi vremea nu a fost una tocmai prietenoasa, participanţii nu s-au lăsat intimidaţi şi s-au aliniat la start cu speranţa că vor ocupa un loc pe podium. Prima cursă a fost dedicată celor mai experimentaţi, iar câştigătorul a ajuns la linia de final după 30 de minute şi 17 secunde. Secretul lui...?

„Multe antrenamente, fără să te opreşti, fără să faci vacanţe, să fii constant în antrenamente, asta este totul”.

Deşi nu a reuşit să ajungă primul, participantul care a luat argintul e mulţumit.

„Astăzi am alergat un timp cu 30 de secunde mai rapid ca anul trecut. Anul trecut am câştigat, anul ăsta am lăsat colegul. Mi-aş fi dorit să câştig, dar am simţit puţin oboseala”.

Nici fetele nu s-au lăsat mai prejos.

„A fost o cursă destul de greuţă, având în vedere că vin după un semimaraton, dar am scos un timp bun şi am câştigat, asta contează”.

Organizatorii spun că marele câştig e faptul că oamenii au început să facă tot mai des mişcare.

Valeria Răcilă, organizator: „Încurajăm mişcarea, încurajăm ca de la 0 la peste 80 de ani să avem alergători la competiţiile noastre şi ne bucurăm că în fiecare an creşte numărul alergătorilor”.

Pentru participanţii care au venit cu familia, organizatorii au pregătit două curse de 1,5 kilometri şi 3,5 kilometri, distanţă de alergat sau pur şi simplu sau pur si simplu pentru plimbare.

Cine au fost câștigătorii

Cursa s-a desfăşurat pe un traseu de 10 kilometri închis traficului auto, cu punct de start şi sosire în Parcul Izvor. 

Câştigătorii la individual au fost Ştefan Gavril din Italia la categoria bărbaţi, cronometrat cu 30min 17sec, şi la categoria femei Oana Diana Ivăncescu, cu 38min 35sec.

Echipa ABRC a ocupat locul întâi la Ştafetă 2 x 5K, cu timpul 30min 55sec.

În cadrul probei Cursa Familiilor, familia Purcea, formată din doi membri, a câştigat primul loc la categoria "Cea mai rapidă familie" la cursa 3,5 km, iar familia Asofiei, alcătuită din doi participanţi, a câştigat la proba 1,5 km. La „Cea mai numeroasă familie”, familia Hypewit a trecut prima linia de sosire fiind formată din 15 membri. În cadrul Cursei Adolescenţilor (Teen’s Race), au fost premiaţi cei mai rapizi 5 băieţi şi cele mai rapide 5 fete.

La Cursa Bebeluşilor, 64 de participanţi s-au întrecut târâş şi de-a buşilea pe o distanţă de 4,2195 m şi au fost premiaţi cu înscrierea gratuită la ediţia din 2037 a Maratonului Bucureşti.

S-au acordat premii în bani primilor cinci clasaţi pentru cursele competitive 10k individual (feminim + masculin), Ştafetă 2 x 5K şi primilor 3 clasaţi din categoria persoanelor cu dizabilităţi motorii (feminim + masculin) la Cursa Familiilor 3,5km plus cursa fotoliilor la 10K. Primele 3 familii finaliste cât şi cele mai numeroase 3 familii participante la Cursa Famililor (1,5km/3,5km), alături de câştigătorii cursei Adolescenţilor au primit premii oferite de Hervis, Volkswagen, abonamente World Class România şi UNIQA Asigurări. De asemenea, s-au acordat premii în bani şi echipamente sportive pentru primele 5 şcoli şi primele 5 licee cu cei mai mulţi participanţi, menționează News.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Carrefour își schimbă numele în România. Decizia luată de frații Pavăl pentru cele aproape 500 de magazine
Digi FM
„Parisul este pentru îndrăgostiți”. Jessica Biel și Justin Timberlake, escapadă romantică în Franța...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Billy Ray Cyrus, prima reacție după ce Miley a renunțat la numele „Cyrus”: „Familia înseamnă mai mult ca...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filmul „Eu contez”, regizat de Alina Şerban, a câștigat Premiul publicului la Veneția
Adevarul
Case și biserici din Țara Hațegului, ridicate cu vestigii de la Sarmizegetusa: „O piatră se vindea cu cinci...
Newsweek
Român oprit la granița Bulgariei cu Serbia după două luni de la o depășire de viteză: „Trebuie să plătiți”
Digi FM
Katy Perry, îndrăgostită până peste cap de Justin Trudeau. Ce a găsit solista la fostul premier și nu a avut...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Descoperire surprinzătoare despre Mercur. Planeta a pierdut aproape 19 kilometri din diametrul său total de...
Digi Animal World
Avertismentul cercetătorilor. Fluturele morpho, care a inspirat un emoji, își pierde albastrul strălucitor
Film Now
Pamela Anderson, dezvăluire cutremurătoare despre diagnosticul care i-a schimbat viața: „A fost o condamnare...
UTV
Smiley o ține pe Josephine departe de rețelele sociale. Cum s-a adaptat fetița la noua grădiniță