A murit cel mai mare jucător de oină

Data publicării:
nicolae pasarica2

I se spunea „Dobrin al oinei”, iar la meciul de retragere, din anul 2002, a fost omagiat de întreaga Federaţie Română de Oină.

„Specialiştii în oină au considerat că valoarea mea este apropiată de cea a celui care a fost Dobrin. Nu e plăcut să spui tu ce valoare ai, plăcut este să auzi de la alte persoane că: Da, dom’le! Într-adevăr este un jucător foarte bun, are nişte calităţi deosebite şi merită ca şi pe o scenă să fie aplaudat”, spunea Nicolae Păsărică într-un interviu acordat Digi24 în urmă cu doi ani.

Nicolae Păsărică s-a născut în comuna teleormăneană Olteni, la 28 august 1955. Talent precoce, dublat de muncă și de ambiție, Nicolae Păsărică a jucat oină cu o plăcere rar întâlnită, în anul 1972 ajungând deja titular în formația 'Viața Nouă Olteni'. Avea 17 ani atunci când a obținut prima sa medalie, una de bronz.

După ce a terminat liceul a fost înregimentat la Dinamo București, fiind transferat și pe linie sportive la acest club. În anul 1975 a cucerit medalia de argint cu echipa dinamovistă, iar un an mai târziu avea să cucerească primul titlu național. Vor urma apoi o mulțime de titluri și de cupe. Totalizând întregul său palmares, Nicolae Păsărică ajunge să numere 19 titluri de campion național și 17 Cupe ale României. Datorită numărului impresionant de titluri și distincții, a fost declarat maestru emerit al sportului în anul 1979, după ce câștigase de trei ori consecutiv campionatul cu Clubul Dinamo.

După 1989, și-a continuat cariera de sportiv la Clubul „Straja” al Jandarmeriei, ca jucător până în 1999, apoi ca antrenor, reușind aceleași performanțe. A fost, pentru 13 ani, subofițer în cadrul Jandarmeriei Române și chiar și după ce s-a pensionat, în anul 2004, a continuat să fie aproape și să îi încurajeze pe mai tinerii colegi jandarmi ce duc mai departe tradiția sportului național.

În anul 1991, președintele Federației de Baseball din SUA, Robert Smith, a venit în România să afle mai multe despre oină. Văzându-l pe Nicolae Păsărică a spus că 'dacă acesta ar veni în America să joace baseball, ar fi un jucător de un milion de dolari'.

În luna decembrie 1994 Nicolae Păsărică a primit distincția de cel mai bun practician de oină din toate timpurile, titlu reconfirmat la Gala Oinei din 2014.

Astăzi, 10 iunie 2016, ne despărțim de acest fabulos sportiv, de o modestie rară, cunoscut doar de cercul restrâns al iubitorilor de oină, se spune în comunicatul Jandarmeriei.

Citiți AICIun reportaj în care apare Nicolae Păsărică: 

Din|interior. Oină vs. baseball – oul sau găina?

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri