Cel mai bun an din carieră! La Shenzen, Horia Tecău a câștigat al șaselea titlu al sezonului, alături de Rojer

Data publicării:
tecau

 

Horia și partenerul său s-au impus în fața adversarilor din Australia în două seturi, cu 6-4, 7-6. Prin victoria obținută la Shenzen, Tecău a ajuns la al șaselea titlu din 2014 și a semnat cel mai bun sezon din carieră, din acest punct de vedere, scrie digisport.ro.

De remarcat este că în cea mai recentă finală câștigată, Tecău și Rojer l-au întâlnit tot pe Samuel Groth, la Washington, însă atunci acesta făcea pereche alături de indianul Paes.

Până la startul acestui an competițional, cele mai multe trofee adjudecate într-un sezon de Horia au fost în 2010 și în 2013, câte 5. În 2014, până acum românul s-a impus alături de partenerul său olandez în competițiile de la Zagreb, Casablanca, Bucureşti, s-Hertogenbosch, Washington și acum Shenzen. Cei doi au mai disputat o finală, la Rotterdam.

În total, a fost a 22-a oară când cel mai bun jucător român de dublu și-a trecut în palmares un trofeu ATP.

Tecău şi Rojer, principalii favoriţi de la Shenzen, au fost recompensați pentru performanța reușită printr-un cec de 32 500 de dolari şi 250 de puncte ATP. Acestea din urmă sunt extrem de prețioase în lupta pentru calificarea la Turneul Campionilor, unde se califică primele 8 echipe din lume. Înaintea concursului din China, Horia și Jean-Julien erau clasați pe poziția a 8-a, însă vor urca în urma succesului de duminică.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri