Declarațiile antrenorilor după România-Spania, scor 0-0

Data publicării:
56f84e5095f9cf2b7a000000

România a început curajos meciul cu Spania de pe Cluj-Arena. Adi Popa a ameninţat poarta lui Casillas cu un şut din afara careului.

Prima ocazie clară le-a aparţinut oaspeţilor, însă Pedro nu a reuşit să îl învingă pe Tătăruşanu. Nolito a fost şi el aproape de gol, însă şutul său deviat a ocolit poarta.

Tricolorii au replicat prin Stanciu, care l-a pus de două ori la încercare pe Casillas în ultimul sfert de oră al primei reprize.

Partea a doua a meciului a început cu ocazia mare a lui Pique, însă fundaşul Barcelonei a şutat chiar pe direcţia portarului.

La poarta cealaltă, Stanciu i-a pasat excelent lui Florin Andone, dar şutul atacantului de la Cordoba a trecut alături.

Cu trei minute înainte de final, Săpunaru l-a agăţat în careu pe Fabregas. Arbitrul francez al întâlnirii a lăsat jocul să continue, iar România - Spania s-a încheiat cu o remiză albă.

România a făcut un meci excelent, ne-a pus în dificultate, a jucat cu multă energie. Ne-a incomodat şi din punct de vedere defensiv, a avut mereu viteză în ultimii metri, fiind mereu o ameninţare. Au făcut un meci excelent”, a spus Vicente del Bosque, antrenorul Spaniei.

„Am făcut o partidă bună, am avut multe momente bune în joc, consideră că pentru noi a fost un test extrem de util și prin prisma valorii adversarului nostru”, a spus Anghel Iordănescu, selecționerul României.

Meciul de pe ClujArena a fost unul special pentru Iker Casillas. Portarul Spaniei a devenit jucătorul european cu cele mai multe selecţii în prima reprezentativă a ţării sale - 166.

VIDEO. România-Spania, amicalul primăverii, umbrit de un incident de securitate

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Motivul pentru care zborurile din București sunt mai scumpe decât cele din capitalele alăturate. Diferențele...
Digi FM
A rupt tăcerea după 40 de ani. Actrița Anna Széles, dezvăluiri despre divorțul de Florin Piersic: „Sufeream...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Pepe, tată pentru a patra oară. Soția lui a născut în a doua zi de Paște: "Dumnezeu ne-a binecuvântat cu...
Film Now
După trei divorțuri, Robin Wright și-a găsit marea dragoste într-un pub din Anglia. Motivul pentru care...
Adevarul
„Caut o țară liniștită”. O comediantă americană „cere azil” la Ambasada României
Newsweek
Instanța a decis dacă stagiul de cotizare suplimentar pentru grupe e contributiv. Veste proastă la pensie
Digi FM
Cine e politicianul care a dansat de bucurie după înfrângerea lui Viktor Orban. Imaginile au devenit virale
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce să faci dacă ai mâncat prea mult de Paște. Soluții simple pentru a-ți reveni rapid
Digi Animal World
Cum reacționează un câine atunci când e certat de stăpân pentru năzbâtia făcută. Imaginile sunt virale
Film Now
Are șapte copii și sunt totul pentru el. Robert De Niro, cu partenera sa și fiica lor de 3 ani. Imagini rare...
UTV
Mihaela Rădulescu vorbește despre conflictul cu familia lui Felix Baumgartner. „Mi-au împachetat lucrurile ca...