Din|interior. Elisabeta Polihroniade, povestea unei regine a şahului - banii mergeau la minister, diplomele acasă

Data publicării:
elisabeta polihroniade-1

La aproape 80 de ani, Elisabeta Polihroniade încă joacă şah. Acasă, în apartamentul sau din centrul Bucureştiului, înconjurată de zeci de trofee şi table de joc, maestra internaţională a înlocuit adversarii reali cu unii virtuali, pe calculator.

„Mi-aduc aminte că aveam 7-8 anişori când duminică, la ora 1.00, deschizând televizorul, Şah mat în 15 minute, cu Elisabeta Polihroniade ...vreau să va spun că de-atunci am prins dorinţa şi am iubit, am început să iubesc acest sport”, mărturiseşte Sorin Iacoban, preşedintele Federaţiei Române de Şah.

„În cartea mea de muncă scrie realizator de televiziune. Repartizată de la facultate până la pensie”, dezvăluie Elisabeta Polihroniade.

Începuturile

Toată lumea o cunoaşte drept mare maestra internaţională, multiplă campioană olimpică şi arbitru internaţional în cadrul Federaţiei Române de Şah. Puţini ştiu însă că a învăţat să joace sportul minţii dintr-o pură întâmplare.

„Părinţii mei au lucrat amândoi la spitalul Colentina şi acolo era un grup de medici care jucau şah. Şi eu mă tot plimbam pe-acolo. Acolo a fost pentru mine prima lecţie de şah. am văzut acolo că se juca şi până astăzi sunt îndrăgostită încă. Am aflat că lângă acest spital există ITB-ul, care avea o echipa foarte puternică de şah. Bineînţeles că acolo m-am dus şi de-acolo nu m-am mai dezlipit. Şi aşa a fost începutul”, a povestit maestra internaţională în emisiunea „Din interior” de la Digi24.

Avea aproape 12 ani şi nu-şi dorea decât să joace şah. Însă tatăl sau a sfătuit-o să renunţe.

„Tatăl meu la început nu a vrut. A fost total împotrivă. Să-mi văd de şcoală şi să învăţ. Ce-mi trebuie mie nebuni şi cai şi nu ştiu ce…dar mama mea m-a înţeles pentru că şi-a dat seama că am talent şi mergea cu mine mai mult, pe la sălile de şah pe unde jucăm şi unde mă primeau antrenorii de atunci şi mama mea m-a susţinut foarte mult. Dacă nu era mama cred că mă lăsăm pe drum”, mărturiseşte maestra.

Tânăra Elisabeta Ionescu a început prin a-l avea adversar pe doctorul Mircea Angelescu, un renumit specialist în boli infecţioase de la Spitalul Colentina, apoi s-a îndreptat către cei mai puternici maeştri ai sportului. În scurt timp, tânăra avea să îşi uluiască profesorii cu talentul sau. Premiile au început să curgă.

Elisabeta Polihroniade: „Erau marii campioni pe care îi urmăream şi campioane şi căutăm să ajung cât mai sus. Întâi am început în România, cine juca şah bine, pe urmă am văzut că pot să merg şi mai sus şi am ajuns la valoare mondială ca să…cu titlurile de mare maestră internațională, campioană olimpică, europeană, vicecampioană mondială. Campioană mondială nu!”

Puţin a lipsit să câştige titlul mondial.

„Am putut să fiu odată şi din păcate, pe vremea aceea, bine, am ieşit la egalitate, dar aveam eu un Zone BOR mai mult, mai mare, ceea ce este un alt argument de departajare în caz de egalitate. Pe vremea aceea, cea mai tare echipă din lume, jucătoarele cele mai ţări erau cele din Uniunea Sovietică. Şi am ieşit la egalitate cu o sovietică. Dar nu contează, nu am orgolii de-astea”, asigura maestra.

Banii la minister, diplomele acasă

În timpul regimului comunist nu erau permise orgoliile şi nici averile personale. Toţi banii câştigaţi de Elisabeta Polihroniade într-un turneu intrau în conturile Ministerului Sportului de atunci. În schimb, primea faima şi trofeele.

„Îmi aduc aminte că am fost în Australia la un campionat şi am ieşit la un turneu foarte puternic şi s-au dat bani foarte mulţi. Când am venit imadiat am fost întrebată dacă am luat premiu, felicitată, am depus banii. Asta era atunci. Dumnevoastră nu cred că ştiţi şi nici nu cred că puteţi să concepeţi, era foarte greu să pleci din ţară. Trebuia să ia un paşaport care stătea la minister, trebuia să te duci mereu să te rogi de ei şi aşa mai departe. Asta era sistemul atunci. Dumnevoastră nu o să puteţi înţelege, pentru că a fost o altă perioada a vieţii noastre a tuturor, a românilor. nu m-am supărat niciodată, pentru că nu mă duceam pentru bani. Eu mă duceam pentru performanţă. Eu asta vroiam: să joc şi să câştig! Dar să câştig partide. În rest eram fericită pentru că eram una dintre persoanele privilegiate pentru că puteam să plec, să am paşaportul care era mereu păstrat la Ministerul Sporturilor şi să mi-l dea şi să pot să plec”, spune maestra.

De-a lungul timpului, s-a încojurat de cupe, diplome de excelenţă, premii importante câştigate peste tot din lume.

 „Toate mi-au fost oferite şi le-am păstrat că pe nişte trofee. Sunt momente din viaţă mea, îmi sunt dragi şi nu aş vrea să le dau jos”, explică Elisabeta Polihroniade.

Diploma obţinută de la Ceauşescu, alături de tablouri primite cu dedicaţie de la admiratori, zeci de casete cu înregistrări ale emisiunilor difuzate de TVR, sute de fotografii, din turnee, toate îmbogăţesc casa unde aproape toate lucrurile au legătură cu şahul.

„Echipa noastră a fost întotdeauna foarte bună. În primul rând foarte bucuroasă am fost la olimpiadele mondiale de şah, că avem şi noi, şahiştii, olimpiade separate. Sigur, dacă ocupam locurile din faţă, eram foarte bucuroase şi eram şi în echipă şi astea au fost victoriile pe care le-am simţit foarte bine. Au fost şi victorii pe care le-am obţinut individual, concursuri cu premii, premii speciale, cu medalii care sunt destule pe aici. Dacă va uitaţi mai mult o să mai vedeţi, cupele care sunt peste tot, pe care le-am obţinut”, arată şahista.

„Federaţia a promovat şi a susţinut şahul la nivel internaţional, ani la rând, cu toate vicisitudinile de atunci, deplasările în străinătate, relaţia cu organismele de partid şi de stat de atunci, iată că dna Polihroniade, aşa cum o ştim, s-a menţinut de atunci, o adevărată doamna”, spune Sorin Iacoban.

La peste 50 ani de carieră, Elisabeta Polihroniade a fost invitată TVR în emisiunea Confesiuni. Marea surpriză a producătorilor a fost o înregistrare celebră a epocii, o discuţie cu renumitul campion mondial la şah, Anatoli Karpov.

Vis împlinit: șahul, materie la școală

De mai bine de 20 de ani se străduieşte, cu resurse proprii, să publice revista „Gambit” şi împreună cu câţiva prieteni organizează competiţia internaţională „Turneul Regilor”. În plus, în fiecare an organizează, tot cu sprijinul prietenilor, campionate adresate şcolarilor. Însă marele vis al maestrei este să introducă şahul în şcoli, ca disciplină de învăţământ.

„E visul dumneaei, dar e şi visul nostru”, spune Sorin Iacoban. „Vreau să va spun că într-adevăr doamna Elisabeta Polihroniade a avut diverse intervenţii la Ministerul Educaţiei, al Sportului pentru a putea introduce şahul în şcoală. Am demarat elaborarea acelei programe şcolare pentru a putea introduce şahul că materie opţională în toate şcolile din România”, explică preşedintele Federaţiei române de Şah.

În acest fel visul reginei şahului românesc se va împlini, după zeci de ani de aşteptare. Practic, cea mai simplă lege a şahului capătă sens:

„E o bătălie complexă, piesele sunt, aş putea spune, aproape personalizate, fiindcă fiecare are puterea ei, dar se şi învaţă din asta. Un pion de exemplu, e cel mai mic, piesă cea mai slabă, merge doar câte un pas încolo, se poate, dacă este curajoasă, se poate să ajungă până la capăt şi să se transforme în cea mai puternică piesă de pe tablă”, arată Elisabeta Polihroniade, mare maestră internațională.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri