Dumitru Dragomir: Mircea Sandu îl va reclama la DNA pe Răzvan Burleanu

Data publicării:
333037 333037 mircea sandu dna

  

Mircea Sandu, împreună cu alți membri ai foștii conduceri de la FRF, au pus la cale depunerea unei plângeri la Direcția Națională Anticorupție pe numele actualilor șefi de la Casa Fotbalului, pentru aceeași infracțiune: abuz în serviciu.

Motivul îl reprezintă acordul încheiat cu Victor Pițurcă pentru diminuarea sau chiar dizolvarea clauzei de rezilierea a contractului fostului selecționer, care a afectat, astfel, bugetul unei instituții de interes public.

Anunțul a fost făcut la Digi Sport 1 chiar de Dumitru Dragomir, fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal și unul dintre foștii vicepreședinți al Federației. Acesta nu va fi printre reclamanți, însă a precizat că le aprobă intenția celor care au lansat ideea și garantează că, în instanță, banii care nu au mai intrat în conturi din ruperea contracului lui Pițurcă vor fi imputați cuiva.

„Ăștia care au fost la Federație, în vechea conducere, se duc luni la DNA, să facă reclamație pentru abuz în serviciu. În cazul plecării lui Pițurcă ar fi trebuit să ia aprobarea Comitetului Federal, după cum spun cei din vechea conducere. Comitetul de Urgență nu are nicio legătură. Sunt mai mulți care au fost în vechea conducere, exceptându-mă pe mine. Mă consider și eu că am fost pe acolo, dar nu fac nicio reclamație, în schimb îi susțin. La cum îl știu pe Mircea Sandu, nu face o astfel de reclamație fără să se consulte cu cel puțin 2-3 avocați de soi. Fac pariu că banii care nu au fost luați i se vor imputa cuiva”, a declarat Dumitru Dragomir, în cadrul emisiunii "Fotbal Club", de pe Digi Sport 1.

Vineri, la conferința de presă organizată cu ocazia despărțirii de Victor Pițurcă, Răzvan Burleanu era cel care făcea referire la numele lui Mircea Sandu, asociat cu Direcția Națională Anticorupție.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România de care fuge toată lumea, deși chiriile încep de la 9 lei: "Au zis că nu mai pot sta în...
Digi FM
Florin Negruțiu dezvăluie strategia subtilă a lui Marcel Ciolacu în PSD și politica din spatele alegerilor...
Pro FM
Cât a avut de tras Celine Dion după ziua nunții! "Am mers la doctor. A trebuit să iau antibiotice vreo 3...
Film Now
Ben Stiller spune că a fost terifiat de recenziile îngrozitoare primite în urma lansării filmului „Zoolander...
Adevarul
Scene horror în centrul Londrei. Mai mulți cai plini de sânge și-au aruncat călăreții și au lovit mașini și...
Newsweek
VIDEO 25 de nave rusești staționează în Marea Neagră. Vestea bună: Nu au muniție și drone de atac
Digi FM
Fiica lui Catherine Zeta-Jones, o copie fidelă a mamei sale la 21 de ani. Carys strălucește în rochia mamei...
Digi World
Șase lucruri prin care trece o persoană aflată pe patul de moarte, cu puțin înainte să se stingă. O asistentă...
Digi Animal World
Doi vulturi au fost duși la un centru de reabilitare după ce au fost găsiți beți. Cum au reușit păsările să...
Film Now
Antonio Banderas, impecabil pe covorul roșu la brațul lui Nicole Kimpel. Actorul și iubita lui cu 21 ani mai...