Elizabeta Samara, în finala Campionatului European de tenis de masă

Data publicării:
samara - getty

©FOTO: GULLIVER/GETTYIMAGES

Imediat după calificarea în finala Campionatului European, Elizabeta Samara a recunoscut că s-a temut de meciul din semifinale, în care a întâlnit-o pe ultima reprezentantă a gazdelor rămasă în competiţie, Polina Mihailova.

„M-am temut înainte de startul meciului. Polina a jucat mult peste nivelul său obişnuit în ultimele şase luni şi şi-a îmbunătăţit serios jocul. A dovedit că poate juca sub presiune”, a spus Samara. „Sala plină, suporteri entuziaşti, totul a fost în favoarea ei. M-am simţit puţin singură aici. Să nu uităm că ea a învins-o pe principala favorită, Han Ying”, a adăugat reprezentanta României, citată de digisport.ro.

A fost a treia întâlnire directă între Samara şi Mihailova, românca impunându-se de două ori. Prima oară s-a întâmplat în 2010, la Campionatul Mondial pe echipe. Victoria rusoaicei a fost obţinută la Baku, în acest an.

În finala programată duminică, de la ora 16:00, românca o va întâlni pe olandeza Jie Li, care a trecut în penultimul act de Yu Fu (Portugalia), cu 4-1 (11-9, 6-11, 11-8, 11-8, 11-6).

Jie Li este triplă campioană europeană cu echipa Olandei, iar anul acesta a cucerit argintul la individual şi pe echipe la Jocurile Europene de la Baku.

Samara s-a calificat şi în finala de dublu de la Campionatul European, alături de partenera ei, Georgina Pota, din Ungaria, pe care a învins-o în sferturile de finală ale probei de simplu.

La Ekaterinburg, Elizabeta Samara a mai cucerit o medalie, cea de argint, alături de echipa României.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Profeția făcută acum patru ani de „Noul Nostradamus” care ar fi devenit realitate. Ce a prezis în 2022 despre...
Digi FM
O reuniune care i-a încântat pe fanii Harry Potter. Tom Felton a mers să-l vadă la teatru pe Daniel...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alexandra Stan, însărcinată pentru prima dată la 36 de ani. Primele imagini cu burtica de gravidă
Film Now
Gillian Anderson critică diferențele salariale de la Hollywood. A primit „jumătate” din salariul colegului ei...
Adevarul
Mecanic român păgubit de 6.000 de euro de un conațional în Spania: „Mi-a spus că trimite doi albanezi să-mi...
Newsweek
E nevoie de 1.000.000 străini pe piața muncii pentru ca pensiile să nu scadă cu 20%. Exemplul Germaniei
Digi FM
Kira Hagi, despre iubire, bunici și teatru: "Mă simt binecuvântată că port acest nume"
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Adevărul despre grepfrut. Care sunt beneficiile fructului, de unde vine gustul amărui și cine ar trebui să-l...
Digi Animal World
Motivul pentru care câinii își înclină capul când vorbești cu ei. Explicația oferită de un medic veterinar
Film Now
Daniel, fiul lui Liam Neeson, după ce a fost supus unei intervenții pe cord: Am tras lozul scurt, nu trăiți...
UTV
Megan Fox revine pe Instagram cu imagini provocatoare. Machine Gun Kelly a reacționat imediat în comentarii