Fanii Rapidului se tem să nu-și piardă imnul. Scrisoarea pe care i-au trimis-o lui Andrei Păunescu

Data publicării:
191622 191622 galerie rapid 1

Informația potrivit căreia Andrei Păunescu cere 100.000 de euro în schimbul folosirii de către Rapid a imnului „Suntem peste tot acasă”, scris de tatăl său, Adrian Păunescu, i-a bulversat pe toți simpatizanții giuleștenilor, scrie digisport.ro.

Doi dintre reprezentanții galeriei, Rappa și Leasă Dragoș au încercat să-l îmbuneze pe Andrei Păunescu printr-o scrisoare pe care au publicat-o pe siteul 1923.ro.

“Domnule Andrei Păunescu,

Tatăl dumneavoastră ESTE fără îndoială unul dintre cei mai mari poeţi pe care îi ARE România. Trecerea sa prematură DINCOLO a lăsat un gol imens în cultura românească, gol ce poate fi acoperit în viitor de cine va răsări din izvorul nesecat de talente al patriei noastre.

Ceea ce a făcut tatăl dumneavoastră, marele poet Adrian Păunescu, cu greu poate fi egalat. Fărâma de libertate şi lumina oferite tinerilor într-o perioadă închisă şi întunecată, prin Cenaclul Flacăra este doar o parte ce poate fi dată ca exemplu a întregii sale activităţi cultural artistice.

Printre alte lucruri minunate, tatăl dumneavoastră, marele poet naţional Adrian Păunescu, a scris IMNUL echipei RAPID BUCUREŞTI, recunoscut la unison de către toată suflarea fotbalistică din România drept CEL MAI FRUMOS IMN AL UNEI ECHIPE DE FOTBAL.

Pentru acest imn, tatăl dumneavoastră, marele poet naţional Adrian Păunescu se bucură şi se va bucura nu numai de respectul Rapidiştilor, dar şi de iubirea lor eternă.

E rândul dumneavoastră acum să ne respectaţi şi să ne iubiţi. Nu vă cerem să faceţi ceva greu. Din contra. Vă cerem SĂ NU FACEŢI NIMIC.

Cu deosebit respect,

Rappa si Leasă Dragoş”

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri