Federaţia Română de Gimnastică anunţă suspendarea antrenoarei Camelia Voinea

Data actualizării: Data publicării:
OTOPENI - SOSIRE SPORTIVI CANOTAJ SI GIMNASTICA - 7 AUG 2024
Camelia Voinea. Foto: Inquam Photos / George Călin

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, suspendarea temporară a antrenoarei Camelia Voinea de la toate activităţile desfăşurate sub egida forului. Federaţia transmite că în acest caz “aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă şi specializată din partea autorităţilor competente ale statului”. Astfel, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituţiilor abilitate şi suspendarea procedurii disciplinare până la soluţionarea cercetării.

“Federaţia Română de Gimnastică apreciază că performanţa sportivă trebuie susţinută de un mediu bazat pe respect, echilibru, responsabilitate şi protejarea sportivilor.

În cadrul procedurii disciplinare aflate în desfăşurare în cazul doamnei Camelia Voinea, Comisia de Disciplină a FRG a finalizat etapa analizei preliminare şi a concluzionat că aspectele sesizate necesită o analiză judicioasă şi specializată din partea autorităţilor competente ale statului.

Ca urmare a propunerii Comisiei de Disciplină, Comitetul Executiv al FRG a aprobat sesizarea instituţiilor abilitate şi suspendarea procedurii disciplinare până la soluţionarea cercetării.

Totodată, în cadrul măsurilor administrative provizorii dispuse pe durata procedurilor de analiză şi cercetare, a fost decisă suspendarea temporară a doamnei Camelia Voinea de la toate activităţile desfăşurate sub egida Federaţiei Română de Gimnastică”, se arată în comunicatul federaţiei.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Federaţia reafirmă respectarea principiului prezumţiei de nevinovăţie până la finalizarea procedurilor judiciare şi susţine necesitatea unei analize echitabile şi obiective.

“Considerăm că astfel de situaţii trebuie abordate cu responsabilitate şi echilibru, fără concluzii publice pripite, dar şi fără ignorarea unor probleme care pot afecta siguranţa şi bunăstarea sportivilor. Dincolo de analiza unor eventuale responsabilităţi individuale, este important să existe şi o reflecţie serioasă asupra mecanismelor şi practicilor care, în timp, pot deveni vulnerabilităţi ale sistemului sportiv.

Este necesară consolidarea mecanismelor de conştientizare, prevenţie, protecţie şi intervenţie, în acord cu standardele internaţionale privind safeguarding-ul în sport.

Sportul de performanţă nu poate funcţiona într-un climat bazat pe frică, umilinţă sau presiune dusă dincolo de limite. Performanţa înseamnă disciplină şi exigenţă, dar şi respect, responsabilitate şi grijă faţă de oameni.

Federaţia Română de Gimnastică recomandă ca acest moment să fie tratat cu maturitate şi obiectivitate, putând reprezenta un pas important către consolidarea unor standarde moderne în gimnastica românească, atât în ceea ce priveşte performanţa, cât şi etica, cultura organizaţională şi protecţia sportivilor”, conchide FRG.

În noiembrie 2025, au apărut în presă imagini în care antrenoarea Camelia Voinea apărea abuzându-şi verbal propria fiică, gimnasta Sabrina Voinea. Dezvăluirile au survenit după ce şi sportiva Denisa Golgotă a acuzat hărţuirea fizică şi psihologică la care ar fi fost supusă în cadrul lotului naţional.

Editor : A.P.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum va afecta El Niño România. Meteorologii avertizează că urmează episoade de vreme extremă, cu efecte până...
Digi FM
Cât oferă nașii la nuntă în 2026. Val de reacții după ce un român a dezvăluit câți bani vrea să pună în plic...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Carmen Electra, despre ultimele conversații cu Prince: „Era un clarvăzător”. Cum i-a schimbat viața cel care...
Film Now
Actorul James Handy, cunoscut din „Top Gun: Maverick” și „Jumanji”, a murit la 81 de ani. A fost ucis de fiul...
Adevarul
România imobiliară cu mai multe viteze: de ce apartamentele costă de peste trei ori mai mult de la un oraș la...
Newsweek
Criză la pensie. Număr uriaș de dosare pentru Mica Recalculare, blocate de adeverințe greșite. Se pierd bani
Digi FM
Solistul de la Imagine Dragons și iubita sa au strălucit la prima apariție oficială de când formează un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Mierea ar putea ajuta la slăbit și la combaterea bolilor. Greșeala pe care o fac milioane de oameni când o...
Digi Animal World
Ce a găsit un bărbat când se pregătea să-și spele rufele: „Era în haine, am rămas traumatizat”
Film Now
Povestea de iubire a lui Anthony Head. Actorul din „Buffy the Vampire Slayer” a murit la doar șase luni după...
UTV
Jennifer Lopez a întors toate privirile la premiera filmului „Office Romance”. Artista a apărut alături de...