Sari la conținut

Florin Andone: În teren nu ai prieteni!

Două minute au despărţit echipa FC Cordoba de un rezultat mare, cât o victorie, în meciul cu cei de la Real Madrid. În faţa unui public extraordinar, jucătorii echipei gazdă şi-au dat sufletul pe teren, însă au trebuit să se recunoască învinşi cu două minute înainte de final, în urma unui penalty.

Florin Andone a marcat două goluri în cele patru meciuri jucate în Primera Division.

Românul a fost cel mai bun jucător al Cordobei în meciul cu Real Madrid şi i-a pus mari probleme lui Iker Casillas. Andone a fost la un pas de a-l învinge pe goalkeeperul galacticilor, dar a nimerit doar bara.

„Adevărul e că atunci când joci contra lui Real se poate întâmpla orice... Aţi văzut ce mână a scos Iker. (...) Prima dată am vrut să dau cu exteriorul. A avut noroc el, pentru că a scos o mână incredibilă. Mă simt trist pentru echipă. Cred că nu meritam înfrângerea. Măcar un egal”, i-a declarat Florin Andone corespondentului Digi24 în Spania, Ciprian Bălțoiu.

Andone n-a avut emoţii la primele dueluri ale carierei cu Sergio Ramos.

Sergio Ramos e cel mai bun fundaş din lume. Pentru mine a fost un orgoliu. (Reporter: Te-am văzut discutând cu el. Ce spunea?) Pentru că în momentul jocului eu am intrat tare, el tare. Adevărul e că ne-am certat puțin, dar la sfârșitul meciului am dat mâna, am vorbit, ne-am schimbat tricoul. E o persoană deosebită, dar în teren nu ai prieteni. Trebuie să încerci să faci ce-i mai bine pentru echipa ta”, a mai spus fotbalistul român.

Născut în Joldeşti, judeţul Botoşani, Florin Andone s-a stabilit de 10 ani în Spania. Atacantul a debutat în acest sezon la prima echipă a Cordobei şi i-a cucerit repede pe fani. A marcat de două ori în campionat şi o dată în Cupa Regelui. 

Florin Andone e peste Cristiano Ronaldo la Cordoba. Atacantul român e privit ca un idol în micuța localitate din sudul Spaniei. Fanii andaluzi l-au plăcut de când l-au văzut, iar acum, restaurantul său favorit a ajuns loc de pelerinaj.

„Îmi place mult de el! L-am văzut că e un băiat foarte serios. E un idol pentru noi! Se umple localul când vine el aici. Nici nu poate să mănânce liniştit!”, spune o tânără.

„Uite, e tricoul lui Florin!”, își arată un bărbat tricoul pe care îl poartă.

Eu, pe zi ce trece, mă simt mai fericit aici, la echipă. Domnul antrenor mă lasă să joc meci de meci. Nu am cuvinte să spun cum mă simt. Foarte, foarte bine”, mărturisește Florin Andone.

Suporterii îl iubesc atât de mult pe Andone, încât n-ar suporta să-l vadă transferat la altă echipă. L-au propus, în schimb, la naționala României.

Reporter: Dacă vrea să-l transfere vreo echipă puternică?

Fan: Nu, nu!

Fan: Cum nu? Ba da!

Fan: Nu, nu! Rămâne aici!

„Florin poate să joace la orice echipă!”, recunoaște un alt fan.

Visul lui e să fie convocat la echipa naţională.

„Da, merită!”, spun suporterii Cordobei.

„Atunci o să ţinem cu România. Ne facem români!”, promit ei.

Etichete: Spania , fotbal , Real Madrid , Primera Division , campionatul spaniei , florin andone , FC cordoba

Pe aceeași temă
Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale