FOTBAL ȘI LITERATURĂ. Pasiunea marilor scriitori pentru sportul-rege și lirica stadioanelor
Invitați ai emisiunii „Digicult”, jurnalistul Radu Naum şi scriitorul Radu Paraschivescu pătrund în careul de 11 metri al intelectualilor pasionaţi de sportul-rege.
Ce au în comun fotbalul şi literatura? Amândouă aduc în prim-plan drame, bucurii, lacrimi şi pasiuni nebune. Scriu poveşti şi alimentează vise. De ce ne-am mira atunci dacă mari scriitori şi oameni de cultură au fost şi încă mai sunt victime declarate ale fotbalului?
„Mă gândesc că de vină e un tip de prejudecată sau de proastă aşezare a gândurilor care face din scriitor, respectiv din oamenii care se ocupă de cărţi nişte inşi castraţi efectiv care trebuie canalizaţi doar în direcţia literaturii şi care nu-şi pot permite alte plăceri”, explică Radu Paraschivescu.
Cu toate acestea, fotbalul şi literatura au mers de multe ori braţ la braţ.
„Sunt oameni care s-au pasionat de fotbal în primul rând pentru că era un passe temps cum spun francezii, un fel de activitate din asta laterală care îi pasiona şi, evident că-i îndemna către anumite zone de o oarecare faimă, pentru că era foarte cool să te afişezi alături de un sportiv, de un fotbalist şi invers”, crede Radu Naum.
Radu Paraschivescu: Ștampila că ziariștii sportivi au carențe culturale este nemeritată
Scriitorii Filip şi Matei Florian sunt dinamovişti convinşi, cei doi povestind istoria acestei pasiuni, în paginile romanului „Băiuţeii”.
Însă în lumea literară, patima fotbalului este veche. În anii 20-30 ai secolului trecut, scriitori de renume puteau fi văzuţi destul de des în tribunele stadioanelor.
„Camil Petrescu e unul dintre nume, Rebreanu e altul, Mihail Sebastian. De fapt Camil şi Mihail Sebastian au şi scris, au făcut şi cronică sportivă. Camil Petrescu a avut ambiţia, onorabilă de altfel, de a avea şi o revistă căreia îi spunea Football şi care acredita ideea fair-play-ului în traducerea neaoşă a jocului curat”, spune Radu Paraschivescu.
În plan cultural, magia fotbalului a dus la naşterea unui nou tip de scriere: literatura sportivă. Scriitori şi jurnalişti de top au scris şi încă mai scriu cronici sportive memorabile.
„Radu Cosaşu, de exemplu, este cred că unul dintre ultimii care continuă să scrie în mod constant despre sport, nu numai despre fotbal, despre sport şi care, evident, este un om de cultură şi de litere. Dar care la un moment dat are enorma plăcere să spună că este mai degrabă un cronicar sportiv decât un scriitor”, subliniază Radu Naum.
Meseria de cronicar sportiv nu este atât de uşoară precum pare. Puţini sunt cei care reuşesc să facă performanţă cu adevărat. În topul cronicii sportive, legendarul Ioan Chirilă.
Literatura sportivă a câştigat mulţi adepţi chiar dacă uneori, cronicile de fotbal au fost aspru judecate pentru stilul mult prea simplist.
„Şi ştampila asta, eşti ziarist sportiv înseamnă că ai nişte carenţe la nivel cultural, mi se pare o ştampilă nemeritată, deplasată şi, de obicei, pusă de oameni care nu ştiu despre ce e vorba”, spune Radu Paraschivescu.
Patima fotbalului există şi la case mai mari. Jurnalistul şi intelectualul francez Bernard Pivot a fost îndelung criticat în legătură cu simpatia sa pentru echipa Saint-Etienne. Romancieri celebri ca James Joyce şi Vladimir Nabokov au fost în tinereţe portari. De notorietate este însă cazul scriitorului francez Albert Camus, câştigător al Premiului Nobel pentru literatură.
„Pe Camus îl ţin minte din nişte fotografii alb-negru spre sepia în care el avea un echipament negru, fioros aproape şi apăra poarta unei echipe argentiniene. Şi Camus declară, la un moment dat, într-un interviu, că pentru el stadionul a livrat nişte lecţii de morală şi de etică absolut memorabile”, afirmă Radu Paraschivescu.
Lirica suporterilor de fotbal
Fotbalul scrie legende, naşte eroi şi stârneşte pasiuni pe viaţă. Dar mai ales, trezeşte în suporteri nevoia de a pune în versuri orice trăire. Lirica stadionului este bogată.
Radu Paraschivescu: „E o lirică deloc lirică la ora asta, mai ales la noi, la noi se preferă stilul contondent. Internetul a facilitat accesul galeriilor noastre la producţia altor galerii de-afară. Şi cum e mult mai simplu să preiei lucrurile rele. În primul rând s-au preluat procedeele de intimidare, ciomăgeala”.
De la glume până la sloganuri duşmănoase, suporterii îşi pun la bătaie tot arsenalul lor poetic, inspirat sau nu.
Radu Naum: „Omul, la un moment dat, dintr-o anumită zonă rurală, avea tendinţa să versifice foarte mult pentru, că era tradiţia de cântece care s-a transmis galeriilor. Este mijlocul cel mai bun de comunicare a unor valori comune, acesta de a cânta şi de a te aduna sub acelaşi steag”.
Intonarea imnului unei echipe de fotbal este poate cel mai aşteptat moment al suporterilor. Nici aici poezia şi elanul creator nu s-au lăsat mai prejos.
Radu Naum: „A existat o copilărie a liricii de stadion. Între timp, locul a fost ocupat de alte refrene profund anatomice şi insultătoare”.
Românii nu duc lipsă de inspiraţie. Cantautori cunoscuti au susţinut prin cântec şi vers echipele favorite: „Moţu” Florian Pittiş, Victor Socaciu, Ştefan Bănică jr. sau Tudor Chirilă. Muzica însufleţeşte galeriile.
Mihail Sebastian spunea că este nedrept să opui stadionului biblioteca. Ori cartea, ori mingea, ar spune gurile rele. Realitatea de pe stadion însă, le contrazice.
Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News
