Fotbalul ar putea renunţa la transferuri

Data publicării:
minge fotbal

Pentru cluburile care depind de banii încasaţi din vânzarea fotbaliştilor pierderile ar putea fi mari. Iar FIFA, Federaţia Internaţională de Fotbal, are prea multe pe cap ca să se gândească la o modificare a sistemului.

FIFPro, sindicatul internaţional al fotbaliştilor, este dispus să suporte cheltuieli de judecată de sute de mii de euro dacă un fotbalist va contesta în instanţă sistemul transferurilor. Potrivit Bloomberg, sindicatul deja face lobby intens la Bruxelles, unde promovează ideea că fotbaliştilor europeni le este încălcată libertatea de mişcare atunci când sunt cumpăraţi şi vânduţi.

Piaţa mondială a transferurilor de jucători a ajuns anul acesta la 4,1 miliarde de dolari, potrivit datelor FIFA. Aproximativ două treimi din sumă a fost cheltuită de cluburile din Europa.

Deşi au cei mai valoroşi fotbalişti, marile cluburi, precum Barcelona, Real Madrid sau Manchester United ar fi cele care ar avea cel mai mult de câştigat de pe urma eliminării sumelor de transfer. Marile cluburi nu depind de banii încasaţi din vânzarea de fotbalişti. Micile echipe sunt cele care îşi pot asigura bugetul pe un an dacă unul dintre jucătorii lor ajunge să joace pentru o echipă mai mare din occident. Vânzarea de fotbalişti reprezintă o formă de redistribuire a bogăţiei cluburilor mari câtre cluburile mici. Prin urmare, eliminarea transferurilor plătite ar putea mări şi mai mult prăpastia dintre fotbalul est-european şi cel vest-european. În acelaşi timp ar lovi şi cluburile din America de Sud, care trăiesc din pregătirea fotbaliştilor şi vânzarea lor în Spania, Anglia, Franţa sau Italia. Ba mai mult, chiar şi în interiorul acestor campionate ar creşte discrepanţele financiare dintre cluburile din partea superioară a clasamentului şi cele mai mici.

Profesorul britanic Geoff Pearson, care în 2011 a realizat un studiu privind piaţa transferurilor de fotbalişti, spune că pot exista şi alte forme de redistribuire a banilor, cum ar fi împărţirea egală a banilor din drepturile de televizare.

Actualul sistem al transferurilor îşi are originea în Anglia finalului de secol XIX. De atunci nu s-a schimbat foarte mult, iar sindicatul FIFPro spune că sunt cazuri în care fotbaliştii sunt captivi la cluburi de fotbal care nu le plătesc salariile.

O decizie a justiţiei europene împotriva sistemului de transferuri ar fi o nouă bătaie de cap pentru FIFA, federaţia internaţională de fotbal fiind implicată într-un uriaş scandal de corupţie. Schimbarea procedurilor prin care fotbaliştii îşi schimbă echipa ar fi dificilă în condiţiile în care aceştia semnează contracte care se întind pe câţiva ani. Şi, cu toate că FIFPro se oferă să le achite cheltuielile de judecată, jucătorii nu se grăbesc să conteste în instanţă sistemul. Procesele pot dura câţiva ani, perioadă în care fotbaliştii nu ar putea intra pe teren, ceea ce le-ar pune în pericol cariera.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri