Gazonul de pe "Ion Oblemenco" va fi împărţit între jucătorii de legendă ai Universității Craiova

Data publicării:
impartire gazon oblemenco mediafax

Toţi foştii componenţi ai echipei din Bănie sunt aşteptaţi pe stadion pentru a primi, ca amintire, bucăţi din gazonul pe care au cunoscut gloria sportivă.

Alături de fostele glorii ale echipei vor fi prezenţi şi suporterii Universităţii Craiova.

Echipa a reuşit să câştige zece trofee în istoria ei și toate în perioada în care meciurile au avut loc pe stadionul Ion Oblemenco.

Lucrările de dezafectare a gazonului vor începe la ora 10:00, iar suporterii și foștii jucători vor putea pleca acasă cu bucăţi din gazonul fostului Central.

Noua arenă va avea peste 30.000 de locuri și se estimează că va fi gata în toamna anului viitor. Valoarea investiţiei se ridică la circa 55 de milioane de euro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri