Gică Popescu va candida la alegerile FRF: „Putem face ceva pentru fotbalul românesc”

Data publicării:
96168 96168 gica popescu

Baciul” a dezvăluit că din echipa sa vor face parte Gică Hagi, Bogdan Stelea, Ilie Dumitrescu, dar şi Cristi Chivu, după ce va agăţa ghetele în cui.

M-am hotărât! Da, voi candida pentru alegerile pentru funcția de președinte al FRF. Cristi Chivu ni se va alătura în momentul în care își va încheia cariera de fotbalist. Eu cred că acești colegi împreună cu care am făcut performanțe la nivel de fotbaliști putem face ceva pentru fotbalul românesc. Am demonstrat acest lucru pe teren, sunt convins că o putem face și dintr-o poziție de conducere”, a declarat Gică Popescu într-o conferinţă de presă.

Fostul căpitan al Barcelonei a dezvăluit şi ce posturi vor ocupa cei care i s-au alăturat la acest proiect.

"Gică (n.r. Hagi) și Bogdan (n.r. Stelea) se vor ocupa de departamentul tehnic al Federației, dar nu vor avea nicio implicare la echipa națională. Acest departamentul va avea în program mai multe centre regionale. Ilie Dumitrescu va fi alături de mine pe partea administrativă. Dacă nu vom reuşi să facem performanţă vom ridica mâna şi vom pleca acasă”, a mai spus Popescu.

Alegerile pentru şefia FRF vor avea loc la Adunarea Generală programată în primăvara anului 2014.

Citiți mai multe detalii pe digisport.ro.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Prin ce trece acum Kate, detalii care te lasă fără cuvinte. Frumuseţea ei ar fi rămas doar o amintire. Noi...
Digi FM
Dorian Popa, întrebat dacă a înșelat-o pe Claudia, fosta lui iubită: "Am greșit. Cred că este de ajuns să...
Pro FM
Dana Nălbaru, retrasă din viața publică, duce un trai liniștit la țară. Ea văruiește copacii, soțul ei...
Film Now
Zendaya, adevărul despre scenele intime din filmul „Challengers”: „Trebuia să ne simțim bine unul cu celălalt”
Adevarul
Turist italian șocat de mașinile scumpe din București: „Sunt mai multe BMW-uri decât în Germania" VIDEO
Newsweek
VIDEO Rachete SUA ATACMS au distrus 5 lansatoare rusești de 3.000.000.000$, în Crimeea într-o noapte
Digi FM
O femeie a încercat să obțină un împrumut cu un cadavru în scaun cu rotile: “Unchiule, mă asculți? Trebuie să...
Digi World
Un influencer din Rusia și-a lăsat fiul de o lună să moară de foame. L-a "hrănit" cu "lumina soarelui, nu cu...
Digi Animal World
Câinele din București care i-a emoționat pe internauți. Și-a așteptat răubdător stăpână în vârstă, în timp ce...
Film Now
Brian Cox critică performanța lui Joaquin Phoenix în filmul „Napoleon”: „Aș fi interpretat acel rol mult mai...