Jurnal pentru copii. Voleiul, sportul uitat de români

Data publicării:
volei

Voleiul te ajută să ai o bună condiţie fizică, să gândeşti concis, rapid şi să-ţi calculezi fiecare pas. În volei înveţi ca o secundă înseamnă enorm, un timp în care poţi schimba multe. Chiar dacă acum sunt puţini copii care practică acest sport, în România există antrenori care au în spate ani de experienţă şi cândva, făceau istorie la competiţiile internaţionale. Ei îi pregătesc pe viitorii campioni!

Sandu Kapelovies a facut volei de perfomanţă până la vârsta de 41 de ani. Acum este antrenor la Spike Bucureşti, un club de la care au plecat jucătoare spre cele mai mari echipe din România. Care este secretul?

„Eu le chem cu carnetul de note cam la două luni de zile și nu am avut nicio problemă. Toate fetele de la mine au intrat la liceu. Am două fete care una este în SUA, la Lon Angeles, mai puțin cu voleiul, dar mai mult cu cartea. Dar prin volei a ajuns acolo. Cum sunt la sport așa sunt și la carte”, spune Sandu Kapelovies, antrenor de volei.

Imediat după Revoluţia din 1989, voleiul românesc s-a prăbuşit! Atât la nivel de naţională, cât şi la echipele de cluburi. Banii investiţi în acest sport au fost tot mai puţini, iar interesul oamenilor a scăzut de la un an la altul. Aşa se explică de ce în anul 2014 suntem atât de departe elita mondială!

„Nu, nu departe! Ci foarte departe. În Spania, de exemplu, este program național. Și totul pleacă de la educație. Ca sportul să avanseze trebuie să modificăm procesul de învățământ școlar. Nu vedeți câți copii vin cu scutiri medicale. Copiii nu știu să alerge (…) nu fac sport”, mai spune Sandu Kapelovies.

Nu doar voleiul pentru copii este într-un regres continuu. În aceeaşi situaţie sunt toate sporturile cu excepţia fotbalului. La începutul acestui an, la nivel naţional, doar 2% dintre copii sunt legitimaţi la cluburi sportive, iar în Suedia, Norvegia sau Finlanda procentul ajunge până la 80%.

În România, cei mai norocoşi sunt copiii ai căror părinţi au făcut sport de performanţă.

„Tata meu a făcut volei și atunci a venit pasiunea... pur și simplu”, spune o tănără jucătoare.

„Mai vedem!” - aşa spun mulţi dintre tinerii care visează la glorie! Ştiu că drumul spre performanţă este greu şi plin de încercări dificile.

„Fără ajutorul părinților n-aș fi putut să fac nimic. Din altă parte nu am primit vreun ajutor: federație, asociație municipală sau inspectorat”, menționează Sandu Kapelovies.

Care sunt cei mai buni voleibalişti ai lumii, pe care puştii din România îi au drept modele?

„Cei mai buni voleibaliști sunt pe de o parte în America, dar și în Brazilia, unde voleiul se face la o scară largă”, spune unul dintre copiii de la club.

„Îl prefer, adică îi ascult părerile tatălui meu pentru că și el a fost sportiv de perfomanță în acest domeniu și este idolul meu”, a adăugat o jucătoare.

Voleiul vă ajută să fiţi mai atenţi la tot ceea ce se petrece în jurul vostru. Dacă nu aţi jucat niciodată un meci de volei, antrenorii vă îndeamnă să treceţi la acţiune. O să vă placă, spun ei! Şi, cine știe, poate veţi face volei de performanţă! Mult succes! 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri