La Craiova se va construi un stadion inspirat din operele lui Brâncuşi

Data publicării:
noul stadion ion oblemenco

Noua arenă inspirată de opera lui Brâncuși va avea aproximativ 40.000 de locuri față de 26.000 cât are stadionul acum. Lucrările vor începe în vara anului viitor și vor dura doi ani și jumătate.

Planurile noului stadion au fost prezentate astăzi de primarul Craiovei și de echipa de proiectanți.

„Avem această bijuterie arhitectonică, din punctul meu de vedere va fi cel mai frumos stadion din Europa. Rivalizează cu cele mai mari arene”, este de părere Lia Olguța Vasilescu.

Noul stadion va fi al doilea ca mărime din ţară, după Național Arena din București, iar alimentarea cu energie se va face cu panouri fotovoltaice. Noul stadion va fi de fapt doar o parte a unui complex sportiv ce va include Sala Polivalentă, un alt stadion mai mic, de 5.000 de locuri – pentru atletism, spații de agrement și de antrenament.

„Ceea ce se doreste la Craiova este un stadion pe care să se joacă internaționale, de cupa UEFA și de Champions League. Este un program ambițios”, afirmă Eugen Boeru, managerul de proiect.

Cei mai încântați de noul proiect sunt suporterii Univeristăţii Craiova.

„Vă dați seama, 40.000 de oameni! Oltenia are două milioane de locuitori, deci la primele 50 de meciuri stadionul trebuie să fie plin”, spune Gabi Blondu, liderul de galerie.

Spectaculoasa arenă ce va fi construită la Craiova va înlocui un stadion foarte îndrăgit de olteni: stadionul Ion Oblemenco. Fotbalistul emblematic al Craiovei în anii 70, Oblemenco a fost de patru ori golgheter al campionatului însa nu a jucat niciun minut în meciurile oficiale ale echipei naționale.

Nu se știe deocamdată exact cât va costa noul stadion pentru că, pe lângă construcţia propriu-zisă trebuie luate în calcul, spre exemplu şi expropierile necesare şi amenajarea zonei. Nici sursa de finanţare nu este încă stabilită. Autoritățile iau în calcul varianta unui proiect finanţat cu bani europeni sau chiar o investiţie sută la sută privată.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri