La mulţi ani, Gheorghe Hagi!

Data publicării:
hagicrop

Astăzi, 5 februarie, fotbalul românesc îşi sărbătoreşte Regele. Gheorghe Hagi a împlinit 50 de ani, iar, aproape toată viaţa lui a fost legată de terenul de fotbal. A debutat în fotbalul mare la doar 17 ani şi 7 luni.

Miodrag Belodedici: „Deja la 17 ani se ştia de Gică”.

După nici un an, Mircea Lucescu îl chema şi la prima reprezentativă. Farul, Sportul şi Steaua au fost echipele din România la care a jucat Hagi. Cu roş-albaştrii a cucerit de trei ori titlul şi Supercupa Europei.

Gabi Balint: „Am avut momente în care m-am folosit de pasele lui senzaţionale şi am reuşit să marchez câteva goluri foarte importante şi în afară de asta am rămas cu o prietenie pe viaţă”.

Ilie Dumitrescu: „Da, le gândea pe toate, adică era extrem de inteligent, extrem de activ şi ca jucător atât în teren, dar şi în afara terenului venea tot timpul cu ceva în plus”.

În 1990, Hagi a făcut pasul spre străinătate. A semnat cu Real Madrid, unde a evoluat două sezoane. A jucat şi pentru rivala Barcelona, nu înainte de a bifa două sezoane în Italia, la Brescia. Şi-a încheiat cariera la Galatasaray, în 2001, după cinci sezoane în care a cucerit patru titluri, două Cupe, două Supercupe, Cupa UEFA şi a doua Supercupă a Europei din carieră. Liderul Generaţiei de Aur, Hagi a participat alături de Naţională la trei campionate mondiale şi la trei europene. Şi acum, la 50 de ani, rămâne liderul marcatorilor din istoria tricolorilor.

Gheorghe Hagi: „Nu e niciun moment aparte e unul normal ca toate celelalte, împlinesc 50 de ani. Sper să împlinesc cât mai mulţi şi mai încolo să trăiesc mult”.

Dan Petrescu: „În momentul de faţă nu s-a apropiat nimeni, nici măcar 50% din ce a făcut Hagi până acum, pentru fotbal ca şi talent, ca şi valoare”.

Hagi îşi va sărbători ziua de naştere în cantonamentul din Antalya al echipei sale, FC Viitorul.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cât a ajuns să coste să-ți construiești o casă de 50 mp: Prețurile la materiale de construcție, dar și...
Digi FM
O româncă stabilită de 12 ani în Spania a crezut că este curtată de Brad Pitt: „Se juca foarte mult cu...
Pro FM
Declarația surprinzătoare a lui Randi: "Nu am iubit niciodată. Nu e greu să trăiesc așa". Religia și...
Film Now
Leonardo DiCaprio și Vittoria Ceretti și-au dus relația la un alt nivel. Modelul în vârstă de 25 de ani și-a...
Adevarul
„Lâna de aur", cel mai scump material textil natural din lume. Firul de Vicuña se vinde la gram, la fel ca...
Newsweek
VIDEO Franța face o muniție specială pentru avioanele F-16 din Ucraina. Ce bombe îi lovesc pe ruși?
Digi FM
Carne de pui îngălbenită artificial pentru a părea mai bună. “Unii dintre pui sunt vopsiți prin hrănire...
Digi World
De câte ori purtați o pijama înainte de a o pune în coșul de rufe? Cât de des ar trebui să spălăm hainele cu...
Digi Animal World
Momentul când o pisică reușește să evadeze dintr-o cușcă a devenit viral: „E ca un spion. Nimic nu o poate...
Film Now
Keanu Reeves și iubita lui, Alexandra Grant, fotografiați când se sărută. Starul din „Matrix” pare să-și fi...