Sari la conținut
News Alert

Lucian Bute - Badou Jack, în direct şi în exclusivitate pe Digi Sport 1

 

La 36 de ani, cel poreclit odată „Mister KO” e gata să recucerească centura la categoria supermijlocie, cea care l-a consacrat. Între 2012 şi 2014, Bute a boxat de două ori la categoria semigrea, însă a decis să revină la „prima dragoste”.

Gala va fi transmisă integral de Digi Sport începând de la ora 05:00, urmând ca main-eventul - Bute - Badou Jack - să aibă loc după ora 06:30.

În vârstă de 32 de ani, Badou Jack este deținătorul celei mai vechi și prestigioase centuri din box, WBC, pe care și-o va apăra pentru a doua oară. La profesionişti, Jack are 20 de victorii, dintre care 12 obţinute înainte de limită şi o singură înfrângere.

„Din ce am văzut este un boxer limitat. E bun în toate, dar nu face nimic excepţional şi are puncte slabe. Iar faptul că sunt stângaci, îi va crea probleme în plus. Are un stil diferit comparativ cu DeGale, care cred că este mai mai rapid, mai complet faţă de Badou”, declara de curând Bute.

În aceeași gală va boxa și ultimul adversar al lui Bute, James De Gale, care își va apăra centura mondială IBF la categoria supermijlocie în fața lui Rogelio Medina. Considerat cel mai bun pugilist al lumii la categoria supermijlocie, James DeGale l-a învins la limită pe Bute în noiembrie, în urma unui meci spectaculos, în care mulţi specialişti l-au văzut învingător pe român.

Câştigătorul meciului Bute - Jack îl va întâlni pe cel din meciul DeGale - Medina, într-o luptă pentru unificarea centurilor IBF şi WBC la categoria supermijlocie. Lucian Bute a fost campion mondial la categoria supermijlocie timp de patru ani şi jumătate şi şi-a apărat centura IBF cu succes de nouă ori.

Gălăţeanul are 32 de victorii, dintre care 25 obţinute înainte de limită şi trei înfrângeri. Dacă va reuși victoria pe 30 aprilie, Bute va fi singurul român care a deținut centuri mondiale în două versiuni.

Bute are parte de tot mai multe încurajări. Boxerul român încearcă să câştige centura suprema WBC la categoria supermijlocie. Pâna acum 4 ani, Bute a fost campion mondial în versiunea IBF.

„Îi doresc multă baftă, succes, nu ştiu cum se zice în box, dar sunt alături de el, toţi românii sunt alături de el. Să aibă curaj, să aibă încredere că poate să facă acest pas şi să devină campion mondial. Îţi ţin pumnii şi îţi doresc numai bine”, a declarat Halep.

„Sunt fan Bute, îl susţin şi mi-aş dori să facă un meci bun, să câştige. Orice român face performanţă o face pentru România şi e un ambasador al ţării noastre”, a spus Marica.

Celebrul boxer Floyd Mayweather i-a caracterizat pe cei doi pugiliști, înainte de gala de la Washington.

„Lucian arată foarte dur, loveşte foarte bine. E dificil să lupţi împotriva lui. Jack are toate calităţile. Sper să avem un KO în acest meci”, a susţinut legenda boxului mondial, într-un clip de promovare a meciului.

Și fostul mare pugilist român, Leonard Doroftei, a vorbit despre şansele pe care boxerul ajuns la 36 de ani le are pentru a recuceri centura la categoria supermijlocie.

„Dacă Lucian Bute ştie să boxeze aşa cum trebuie şi aşa cum îl ştiu eu, cred că va reuşi să câştige la puncte. Important este ca Lucian să nu stea la luptă corp la corp, ci să se mişte şi să încerce să-l surprindă. Sfatul meu ar fi să nu stea la bătaie cu el. Va fi un meci foarte greu pentru Lucian. Se joacă în afara Montrealului, iar Lucian are deja o vârstă. Partea bună este însă că a schimbat echipa, iar acum i s-a redat bucuria de a boxa, se vede asta pe chipul sau. Până la urmă, chiar şi vârsta poate fi un avantaj pentru el”, a admis Doroftei, pentru ziare.com.

Etichete: box , video , digi sport , lucian bute , badou jack

Confidenţialitatea ta este importantă pentru noi. Vrem să fim transparenţi și să îţi oferim posibilitatea să accepţi cookie-urile în funcţie de preferinţele tale.
De ce cookie-uri? Le utilizăm pentru a optimiza funcţionalitatea site-ului web, a îmbunătăţi experienţa de navigare, a se integra cu reţele de socializare şi a afişa reclame relevante pentru interesele tale. Prin clic pe butonul "DA, ACCEPT" accepţi utilizarea modulelor cookie. Îţi poţi totodată schimba preferinţele privind modulele cookie.
Da, accept
Modific setările
Alegerea dumneavoastră privind modulele cookie de pe acest site
Aceste cookies sunt strict necesare pentru funcţionarea site-ului și nu necesită acordul vizitatorilor site-ului, fiind activate automat.
- Afișarea secţiunilor site-ului - Reţinerea preferinţelor personale (inclusiv în ceea ce privește cookie-urile) - Reţinerea datelor de logare (cu excepţia logării printr-o platformă terţă, vezi mai jos) - Dacă este cazul, reţinerea coșului de cumpărături și reţinerea progresului unei comenzi
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
RCS&RDS S.A. digi24.ro Vezi politica de confidenţialitate
prv_level, civicCookieControl, m2digi24ro, stickyCookie
Google Analytics google.com Vezi politica de confidenţialitate
_ga, _gid, _gat, AMP_TOKEN, _gac_<property-id>, __utma, __utm, __utmb, __utmc, __utmz, __utmv
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cX_S, cX_P, gcks, gckp, _cX_segmentInfo, cX_T
Google IDE google.com Vezi politica de confidenţialitate
IDE
Vă rugăm să alegeţi care dintre fişierele cookie de mai jos nu doriţi să fie utilizate în ce vă priveşte.
Aceste module cookie ne permit să analizăm modul de folosire a paginii web, putând astfel să ne adaptăm necesității userului prin îmbunătățirea permanentă a website-ului nostru.
- Analiza traficului pe site: câţi vizitatori, din ce arie geografică, de pe ce terminal, cu ce browser, etc, ne vizitează - A/B testing pentru optimizarea layoutului site-ului - Analiza perioadei de timp petrecute de fiecare vizitator pe paginile noastre web - Solicitarea de feedback despre anumite părţi ale site-ului
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
CrazyEgg crazyegg.com Vezi politica de confidenţialitate
ce2ab, ce_login, ceac, sid, _ceir, is_returning, _CEFT, ceg.s, ceg.u, __ar_v4, __distillery, __zlcmid, __zprivacy, _ga, _gat, ki_r, ki_s, ki_t, ki_u, km_ai, km_lv, km_ni, km_uq, km_vs, kvcd, optimizelyBuckets, optimizelyEndUserId, optimizelyPendingLogEvents, optimizelySegments
CXENSE cxense.com Vezi politica de confidenţialitate
cx_profile_timeout, cx_profile_data
Aceste module cookie vă permit să vă conectaţi la reţelele de socializare preferate și să interacţionaţi cu alţi utilizatori.
- Interacţiuni social media (like & share) - Posibilitatea de a te loga în cont folosind o platformă terţă (Facebook, Google, etc) - Rularea conţinutului din platforme terţe (youtube, soundcloud, etc)
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Facebook facebook.com Vezi politica de confidenţialitate
a11y, act, csm, P, presence, s, x-referer, xs, dpr, datr, fr, c_user
Youtube youtube.com Vezi politica de confidenţialitate
GED_PLAYLIST_ACTIVITY,APISID, GEUP, HSID, LOGIN_INFO, NID, PREF, SAPISID, SID, SSID, SIDCC, T9S2P.resume, VISITOR_INFO1_LIVE, YSC, dkv, s_gl, wide
Twitter twitter.com Vezi politica de confidenţialitate
_twitter_sess, auth_token, lang, twid, eu_cn, personalization_id, syndication_guest_id, tfw_exp
Aceste module cookie sunt folosite de noi și alte entităţi pentru a vă oferi publicitate relevantă intereselor dumneavoastră, atât în cadrul site-ului nostru, cât și în afara acestuia.
- Oferirea de publicitate în site adaptată concluziilor pe care le tragem despre tine în funcţie de istoricul navigării tale în site și, în unele cazuri, în funcţie de profilul pe care îl creăm despre tine. Facem acest lucru pentru a menţine site-ul profitabil, în așa fel încât să nu percepem o taxă de accesare a site-ului de la cei care îl vizitează. - Chiar dacă astfel de module cookie nu sunt utilizate, te rugăm să reţii că ţi se vor afişa reclame pe site-ul nostru, dar acestea nu vor fi adaptate intereselor tale. Aceste reclame pot să fie adaptate în funcţie de conţinutul paginii.
Companie Domeniu Politica de confidenţialitate
Google DFP google.com Vezi politica de confidenţialitate
__gads, id, NID, SID, ANID, IDE, DSID, FLC, AID, TAID, exchange_uid, uid, _ssum, test_cookie, 1P_JAR, APISID, evid_0046, evid_0046-synced
Trimite
Vezi aici politica noastră de cookie-uri și de prelucrare a datelor tale