Mircea Sandu îl dă în judecată pe Răzvan Burleanu pentru că a încălcat o clauză de confidenţialitate

Data publicării:
mircea sandu RESIZE -Mediafax Foto-Bogdan Iordache

 

„Eu vreau să închei toate socotelile, o să ne vedem pe la tribunal. Bineînţeles că îl voi da în judecată. Am în contractul de rentă viageră o prevedere foarte clară privind confidenţialitatea contractului şi în cazul în care este deconspirată se plătesc daune de 500.000 de euro. Sigur că instanţa decide, dar dacă voi câştiga, îmi voi permite să-i dau săracilor”, a declarat Mircea Sandu, potrivit Mediafax.

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a făcut publice detaliile contractului şi beneficiile pe care Mircea Sandu le are ca preşedinte de onoare al federaţiei.

„Nu a renunțat la mașină domnul Mircea Sandu, nu vrea să meargă pe jos. Are călătorii la clasa business, că îi cade coada dacă nu merge așa, și cu o diurnă de 500 de euro. Dintr-o ahtiere profundă pentru funcția de la UEFA, care îi aduce un beneficiu de 100.000 de euro pe an, a început să trimită fax-uri președinților de federații din Europa să îl susțină. Eu nu am ce să fac decât să semnez aceste cheltuieli la care mă obligă Adunarea Generală. Dar FRF cheltuiește 40.000 de euro lunar cu domnul Mircea Sandu, în condițiile în care bugetul nu permite acest lucru. De acești bani are nevoie fotbalul românesc”, a spus Rzăvan Burleanu, informează Digi Sport.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri