Octavian Belu: „Eu nu pot să mă uit în ochii fetelor care au venit cu medalii de la europene și să le spun: las-o mai ușor că, oricum, la Olimpiadă va fi un dezastru”

Data publicării:
octavian belu captura

„Este clar că mergem înainte, indiferent ce s-a spus, indiferent de semnalele de descurajare, trebuie să mergem înainte”, crede, pe de altă parte, Octavian Belu.

„M-am înscris în această cursă pentru că, atunci când m-am intors în sală, la problemele pe care le lăsasem în urmă, nu se rezolvase nimic. La un moment dat ai senzația că lotul s-a privatizat, alergi după sponsori, după echipament să-ți cauți doctori, asistent, maseuri, relații în străinătate după operații, alergi după surse pe care ar fi trebuit să le asigure alte foruri care urmăresc aceleasi lucru”, a adăugat el.

„Eu nu pot să mă uit în ochii fetelor care au venit cu medalii de la europene și să le spun: las-o mai ușor că, oricum, la Olimpiadă va fi un dezastru”, a mai spus Octavian Belu.

În ceea ce privește faptul că puțini copii mai fac mișcare, ceea ce îngreunează descoperirea de talente pentru sportul de performanță, Octavian Belu a spus că are în plan modernizarea bazelor sportive existente și construirea altora noi.

Avem două direcții - renovarea si revitalizarea bazelor existente, vă pot da o listă cu locuri care nu au mai fost călcate de ani de zile de niciun picior de sportiv. Și cealaltă, bazele sportive noi. De la stat este foarte greu să accesezi niste sume. Partneriatul public-privat ne poate ajuta”, a spus el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri