(P) Performanțe de excepție ale sportivilor paralimpici români susținuți de Betano

Data actualizării: Data publicării:
Betano X CNP 10_licenta (1)

Workshopuri dedicate dezvoltării sportivilor, medalii la Cupa Mondială de Para Climbing și rezultate excelente la Campionatele Europene de Para Tenis de Masă.

Betano, determinat de convingerea că „Imposibilul devine posibil. Pe bune.”, își consolidează sprijinul acordat sportului paralimpic românesc. În această toamnă, după susținerea Campionatului Național de Baschet în Scaun Rulant, Betano a continuat să sprijine sportivii paralimpici atât în competițiile internaționale, cât și prin organizarea unei serii de workshopuri dedicate, care au reunit peste 80 de participanți, atât fizic, cât și online.

Workshopuri „Minte. Corp. Echilibru.” – dedicate dezvoltării personale și performanței autentice

În noiembrie, Betano a organizat două workshopuri ample în cadrul programului „Minte. Corp. Echilibru.”, conceput pentru a crea o experiență completă de auto-descoperire, învățare și reconectare cu resursele personale. Create pentru sportivii care înțeleg că performanța adevărată provine din echilibrul dintre minte, corp și emoții, workshopurile au combinat coaching nutrițional, training mental și exerciții practice cu impact direct asupra gestionării presiunii, energiei și procesului decizional.

Pe parcursul sesiunilor, participanții au explorat:

• Nutriție sportivă pe înțelesul tuturor, cu Raluca Costache

• Activarea Forței Interioare: Mentalul ca Motor al Performanței Sportive, cu Silviu Ioniță

• Exerciții practice dezvoltate de Ascendis

Atât participanții prezenți fizic, cât și cei online au luat parte la versiuni adaptate ale acestor experiențe. Atelierele au oferit două zile de reflecție, energie și inspirație, transformând teoria în instrumente practice și sprijinind sportivii într-o călătorie de auto-descoperire și performanță autentică.

Performanțe notabile în competiții internaționale

Pe lângă implicarea în dezvoltarea sportivilor, Betano a continuat să ofere sprijin competitiv, ajutând financiar sportivii paralimpici români să participe la două evenimente internaționale.

La Cupa Mondială de Para Climbing desfășurată la Laval, Franța (24-26 octombrie), echipa României a obținut rezultate excepționale:

● Cosmin Candoi – Aur (B3)

● Răzvan Nedu – Argint (B2)

● Daniel Andrei – Bronz (B3)

În plus, la Campionatele Europene de Para Tenis de Masă de la Helsingborg, Suedia (20-25 noiembrie), România a obținut mai multe locuri în top 5 european la probele de simplu și dublu, într-o competiție la care au participat 300 de sportivi din 37 de țări și care a servit drept etapă de calificare pentru Campionatele Mondiale Para ITTF 2026:

● Gabriela Constantin, Dacian Makszin, Ioan Dîrlea și Bobi Simion – locul 5 la simplu

● Gabriela Constantin & Camelia Ciripan – locul 5 la dublu feminin

Suntem extrem de mândri să fim alături de sportivii paralimpici români și să contribuim la parcursul lor remarcabil. Rezultatele lor sunt dovada faptului că prin muncă, determinare și sprijin adecvat, imposibilul devine posibil. Pe bune.”, a declarat Dragoș Mîndreci, Country Manager Betano România.

La rândul său, Eduard Novak, Președintele Comitetului Național Paralimpic, a subliniat impactul acestui parteneriat: „Performanțele sportivilor noștri demonstrează valoarea și potențialul lor, iar sprijinul Betano contribuie în mod direct la crearea condițiilor necesare pentru ca aceștia să evolueze la cel mai înalt nivel. Suntem recunoscători pentru această colaborare solidă și pentru investițiile în pregătirea sportivilor.

Betano rămâne un susținător ferm al sportivilor paralimpici din România, contribuind activ la succesul lor și la dezvoltarea acestui sector important al sportului pe plan internațional.

Editor : A.D.V.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Pericolul ascuns sub pământul României. Avertismentul unui expert american despre mineralele critice din ţara...
Digi FM
Cristi Borcea, în vacanță cu 8 dintre cei 9 copii ai săi. Imagine rară de familie din Grecia: „Pentru unii e...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Adda, confesiune din vacanță și imagini în costum de baie: "Eram supărată că nu am reușit să slăbesc 4 kg"
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Filme cu Tom Holland. Cele mai bune producții cu actorul din „Spider-Man”
Adevarul
Cum au fost păcăliți spionii europeni de o sursă de la Kremlin. Generalul care a sfidat propriile servicii...
Newsweek
Casa de Pensii, obligată să schimbe formula de recalculare pentru un pensioanr cu grupe. Ia bani mai mulți
Digi FM
Cum arată corveta livrată de Turcia României. E prima navă de luptă nouă care se alătură flotei în peste 30...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
"Stomacul meu se mănâncă singur". Bryan Johnson, milionarul care vrea să trăiască până la 160 de ani, a...
Digi Animal World
Un urs a intrat într-un hotel la 5 dimineața, a băut apă din hol și a dat buzna peste turiști în cameră...
Film Now
Cine e actrița considerată revelația din "Odiseea". Tom Holland și Matt Damon, în rolurile carierei
UTV
Fiica Nicoletei Luciu a debutat pe podium la 14 ani. Kim Csergo a atras atenția cu prima ei apariție în...