Pace între Mircea Sandu și Răzvan Burleanu

Data publicării:
sandu burl

Mircea Sandu şi Răzvan Burleanu au făcut pace. După ce s-au criticat reciproc de nenumărate ori în ultima perioadă, fostul şi actualul preşedinte de la FRF au ajuns la concluzia că pot colabora.

Mircea Sandu a făcut primul pas spre împăcare, după ce a acceptat să-i fie redusă renta viagera de la 75.000 la 50.000 de euro anual.

Îl voi felicita încă o dată pe Răzvan Burleanu pentru faptul că a fost, ieri, ales cel mai tânăr președinte de federație din Europa, cred că şi din lume. Eu mă mândream în 1990 că sunt un tânăr preşedinte de federație. Am terminat cu minicandidatul, cu minifotbalul”, a declarat Mircea Sandu.

Îi mulțumesc foarte mult lui Mircea Sandu. Am discutat și cu personalul FRF. FRF va intra într-o altă etapă, puternic racordată la ceea ce înseamnă exigenţele Occidentului”, a spus Răzvan Burleanu.

Fostul secretar general Adalbert Kassai a ascultat îndemnul lui Burleanu şi a demisionat din funcţie. În locul său va fi numit Gheorghe Chivorchian.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Cum s-a produs accidentul de pe DN6: greșeala făcută de șoferul autocamionului. Doi copii, de 13 și 16 ani...
Digi FM
Amal, fermecătoare la brațul lui George Clooney, în Italia. Avocata și starul de Hollywood au atras toate...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Taylor Swift face o declarație romantică rară. Artista descrie relația cu Travis Kelce drept „cea mai mare...
Film Now
Meryl Streep o va interpreta pe Joni Mitchell într-un film biografic despre viața celebrei artiste
Adevarul
O tânără a dat pe o casă cu 17 camere în Sicilia mai puțin decât pentru o mașină. Câți bani a scos din...
Newsweek
Ce vechime se pune la pensie dacă ai lucrat cu jumătate de normă? Câte puncte primești pentru un an muncit?
Digi FM
Așa era înainte de primul tatuaj, acum are peste 600 de desene pe corp. Cum arată Fata Dragon, tânăra care...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Ce au arătat scanările RMN ale unor persoane care făceau mișcare în mod regulat. 150 de minute de sport pe...
Digi Animal World
Un doberman, câştigătorul celebrei competiţii Westminster Kennel Club. 3000 de câini au fost înscriși în...
Film Now
Jamie Lee Curtis a învins dependența de droguri și alcool acum 27 de ani. Vedeta face dezvăluiri despre...
UTV
Mira și Andrei Bănuță sunt sau nu un cuplu. Artistul lămurește zvonurile apărute după aparițiile lor pe scenă