Presă: Dacia se află în negocieri avansate pentru a da numele noului stadion al echipei Udinese

Data publicării:
190311l

Foto: udinese.it 

Logo-ul mărcii Dacia a apărut pentru prima dată pe tricourile echipei din prima divizie italiană, unul dintre cele mai tari campionate europene, în urmă cu șapte ani. Contractul cu echipa friulană a avut însă succes şi a continuat în fiecare an de atunci înainte, iar Dacia şi-a făcut apariţia prin tricourile echipei implicit în preliminariile Champions League şi apoi în Europa League, acolo unde Udinese a reprezentat Italia pentru câteva sezoane, menționează sursa citată.

Colaborarea dintre Dacia şi Udinese e gata acum să intre într-o nouă eră, presa italiană anunţând că există discuţii avansate pentru ca noul stadion pe care va juca Udinese începând cu primăvara anului 2016, care are 30.000 de locuri şi va fi terminat la finalul lui 2015, să poarte numele mărcii româneşti.

Conform proiectului înaintat deja autorităţilor locale din Udine, stadionul ar urma să se numească Dacia Arena Friuli, preţul pe care-l va plăti Dacia pentru onoarea de a avea numele asociat unei arene de fotbal de Seria A fiind de circa 500.000 de euro anual.

Informaţia este încă secretă şi ţinută sub cheie în cadrul clubului Udinese, iar oficialii acestuia nu vor să comenteze nimic pe subiect pentru că negocierile sunt încă active. Cert este însă că cererea oficială de modificare a fost deja înaintată Primăriei din Udine, chiar dacă schimbarea ar putea ridica probleme în rândul suporterilor care consideră că stadionul Friuli şi denumirea sa reprezintă parte din istoria clubului Udinese. 

Dacă Dacia va reuşi să ajungă la consens cu suporterii şi cu şefii echipei Udinese, noul stadion va fi primul din Italia care-şi vinde drepturile de nume unei companii private, informează automarket.ro.

Informatii furnizate prin amabilitatea Automarket 


Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri