Video Prima declarație a lui David Popovici după ce a intrat în istorie: ce tactică l-a ajutat să fie și mai bun

Data actualizării: Data publicării:
profimedia-1026937918
David Popovici, campion mondial la 100m liber, pentru a doua oară. Singapore, 31 iulie 2025. Foto: Profimedia

Imediat după ce a câștigat cursa de 100 de metri liber de la Campionatele Mondiale de Natație de la Singapore, David Popovici a spus că este foarte fericit și a mărturisit ce tactică a abordat ca să-și perfecționeze înotul. Superstarul natației a intrat în istorie drept primul sportiv care câștigă de două ori titlul de campion mondial la 100 de metri liber și 200 de metri liber.

„În câteva cuvinte, sunt foarte fericit să fiu aici, e atât de simplu! Iar legat de cursă, cât timp sunt delimitat de adversarii mei pe culoar, îmi imaginez că sunt singur și fac ce m-am pregătit să fac.

M-am îmbunătățit foarte mult față de anul trecut și am făcut-o atât la 200, cât și la 100 de metri. Am îmbunătățit înotul pe sub apă. A funcționat această tactică. Sunt foarte fericit să fiu în această competiție”, a declarat David Popovici, la finalul cursei care i-a adus aurul mondial la 100 de metri liber, potrivit TVR.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Popovici a încheiat finala cu timpul de 46,51 secunde și a reuşit să stabilească un nou record al competiţiei şi un nou record european la 100 metri. El a fost la doar 11/100 de recordul mondial al probei (46 sec 40/100), stabilit de chinezul Zhanle Pan la JO 2024.

Pe locul doi s-a clasat americanul Jack Alexy, cu 46,92 secunde, urmat de australianul Kyle Chalmers, pe locul al treilea, cu 47,17 secunde.

Românul, medaliat cu bronz la 100 m liber la JO de la Paris, intrase în finală cu al doilea timp din semifinale (46 sec 84/100), iar în serii fusese cel mai rapid (47 sec 41/100).

David Popovici a mai câștigat acest titlu, de campion mondial la 100 m liber, la Campionatele Mondiale din 2022, de la Budapesta.

În Singapore, Popovici a câştigat deja, marţi, aurul la 200 m liber.

David Popovici este primul înotător din istorie care face de două ori dubla 100 m liber - 200 m liber la Campionatele Mondiale, după cea din 2022, de la Budapesta.

Editor : Ș.R.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Poți primi amendă în parcarea Lidl, Kaufland sau Carrefour? Ce spune exact Codul Rutier în 2026
Digi FM
Georgina Rodriguez, apariție spectaculoasă la Veneția după nunta cu celebrul fotbalist. „Mrs. Ronaldo” și-a...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Alanis Morissette, amenințată cu acuzații de trafic de droguri. Ce i-ar fi cerut fosta manageră pentru a...
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Soția lui Ben Stiller a rupt tăcerea despre presiunile de la Hollywood. I s-a cerut să slăbească pentru un...
Adevarul
Un lac faimos din Banatul Montan va rămâne aproape fără apă. De ce este golită controlat acumularea Trei Ape
Newsweek
Când se plătesc pensiile, alocațiile, indeminzațiile, ajutorul de incluziune în septembrie? Lista completă
Digi FM
A vrut să-i cumpere fetiței o pisică de rasă, dar a avut o surpriză după ce a ajuns la veterinar: "Am mers pe...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Legătura neașteptată dintre gingii și creier. Boala gingivală poate accelera îmbătrânirea unei zone esențiale
Digi Animal World
Parazitul “vampir” care devorează limba gazdei și o înlocuiește. Ce animale atacă
Film Now
Sandra Bullock, declarație rară despre viața amoroasă, la trei ani de la moartea iubitului. Ce i-a spus fiica...
UTV
Mihai Bobonete a dezvăluit de ce a concediat bona copiilor săi: „A treia oară a recunoscut”