Program special întreaga zi la Digi Sport 1, sâmbătă, dedicat finalei UEFA CHAMPIONS LEAGUE

Data publicării:
Finala-UCL-800x600

Canalul de sport din portofoliul RCS & RDS a pregătit programe speciale întreaga zi, dedicate celui mai important eveniment fotbalistic al sezonului:

De la 10:30 şi până la 17:30, pe Digi Sport 1 vor fi difuzate rezumatele tuturor partidelor susţinute de cele două finaliste în actuala ediţie de UEFA Champions League. De-a lungul celor şapte ore rezumatele vor fi întrerupte de jurnalele de ştiri de la ora fixă.

De la ora 18.00, pe Digi Sport 1, începe „Euro Derby”, cu prezentarea finalei şi a echipelor. Într-o ediţie specială de „Eurofotbal”, difuzată de la ora 20:00, Andrei Niculescu şi invitaţii săi: Ilie Dumitrescu, Florin Bratu şi Bogdan Mara vor prefaţa meciul. Emisiunea va continua în pauză si va analiza, după final, rezultatul.

De la 21.45, în direct pe Digi Sport 1 , începe finala UEFA Champions League. Într-o atmosferă de poveste, pe unul dintre cele mai mari stadioane ale Europei, Olympiastadion din Berlin, cu o capacitate de 75.000 de locuri, se înfruntă reprezentantele a două dintre cele mai bune campionate ale Europei, Spania şi Italia: FC Barcelona şi Juventus Torino luptă pentru a pleca acasă cu cel mai important trofeu fotbalistic al Europei. Meciul este comentat de Ionuţ Angheluţă şi George Dobre.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri