Rafael Nadal vine la Cluj ca să câştige

Data publicării:
nadal roland garros com

„Este o partidă importantă pentru noi pentru că avem posibilitatea să revenim în Grupa Mondială şi acesta este obiectivul nostru. Este un duel complicat dar vom fi pregătiţi”, declară Rafael Nadal.

Fostul lider ATP vine motivat la Cluj-Napoca şi nici nu se gândeşte ca Spania, câştigătoare a trofeului în 2000, 2004, 2008, 2009 şi 2011, nu va câştiga. Partida din turul secund al Grupei I din zona Europa-Africa va fi în direct pe Digi Sport, la mijlocul lunii iulie.

Conform noilor regulilor ale Federaţiei Internaţionale de Tenis, pentru a putea participa la Jocurile Olimpice, orice jucător sau jucătoare de tenis trebuie să joace în cel puţin trei meciuri pentru echipa sa naţională de Cupa Davis sau Fed Cup pe parcursul unui ciclu olimpic de patru ani. Rafael Nadal (29 de ani) este astfel obligat să joace la Cluj-Napoca, pentru a putea merge la Rio, unde a fost desemnat portdrapelul delegaţiei olimpice a Spaniei. Din 2012 şi până acum, fostul lider mondial a jucat o singură dată pentru echipa sa de Cupa Davis, în 2013, într-o partidă cu Ucraina.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri