Raliul mondial de enduro de la Sibiu a ajuns la final

Data publicării:
enduro sibiu

Nu toţi riderii au reuşit să urce cu bine dealul amenajat pentru curse enduro, la cinci kilometri de Sibiu. Alţii au avut de furcă, în schimb, cu o baltă special amenajată foarte aproape de linia de sosire.

Toate obstacolele le-a înfruntat, însă, campionul din ediţia trecută a raliului care şi-a demonstrat clasa şi în acest an. Graham Jarvis, un pilot în vârstă de 37 de ani din Anglia, a terminat primul competiţia.

,,E incredibil să ajungi la final după ce ai avut parte de o cursă pe care ai condus-o, dar nu m-am putut relaxa deloc pentru că orice se poate întâmpla într-o astfel de cursă. A fost o uşurare să trec linia de sosire. E a patra oară când câştig aici! Nu îmi vine să cred”, a spus Graham Jarvis,

Ceilalţi concurenţi, veniţi din 41 de ţări, s-au resemnat cu gândul că au dus la bun sfârşit cel mai dificil traseu off road. În ultimele cinci zile, riderii au parcurs aproape 200 de kilometri pe crestele Carpaţilor Meridionali.

,,A fost o cursă foarte dură anul acesta! Am mers la început foarte rău. În primele două trei zile nu am condus deloc bine”, a spus Chris Birch, un participant din Noua Zeelandă.

Peste 4.000 de oameni au urmărit ultima zi din ediţia cu numărul 10 a competiţiei off-road de la Sibiu.

„Ne-a plăcut foarte mult. E foarte interesant, e foarte frumos să urmăreşti aşa ceva”, a spus una dintre spectatoare.

Valoarea premiilor din concurs a fost de aproximativ 14.000 de euro. 

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Șoselele din România unde sunt amplasate radarele e-SIGUR. Cât plătești dacă depășești viteza
Digi FM
Nu a fost lăsată să urce în avion spre Bali din cauza unui detaliu aproape invizibil din pașaport. A costat-o...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Madonna, la 68 de ani. Cum arată fața artistei în 2026
Descarcă aplicația Pro FM
Film Now
Jon Hamm, la plajă cu soția. Actorul din „Mad Men” urmează să devină tată pentru prima dată, la vârsta de 55...
Adevarul
Secretele tulburătoare ale insulei Ada Kaleh. „Gibraltarul” de la Porțile de Fier, ascuns sub Dunăre chiar și...
Newsweek
Care pensionari vor primi totuși bani în plus la pensie în 2026? E vorba de sume între 50 și 200 lei
Digi FM
Adelina Pestrițu, furioasă după experiența dintr-o farmacie: „Dacă ești așa supărată, ia-ți două zile de...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
De ce unii oameni sunt „magnet” pentru ţânţari, în timp ce alţii par să fie ocoliţi de aceste insecte...
Digi Animal World
Momentul impresionant când un bărbat salvează un câine de pe șinele de tren. Oamenilor nu le-a venit să...
Film Now
Linda Gray, de la Sue Ellen Ewing la rolul de menajeră. Motivul pentru care regizorii o refuzau după faima...
UTV
Cătălin Botezatu critică dur femeile care exagereaza cu operațiile estetice. „Toate vor să arate precum...