RETROSPECTIVĂ 2013. An plin de satisfacţii pentru scrima românească

Data publicării:
tiberiu dolniceanu sabie mfax

Scrima a rămas şi în 2013 unul dintre sporturile cu cele mai bune performanţe. Ana Maria Brânză a fost de neoprit. A luat aurul la Campionatele Europene şi a terminat anul pe primul loc în clasamentul Cupei Mondiale. În urma acestor performanţe, Federaţia Internaţională de Scrimă a desemnat-o cea mai bună spadasină a lumii. Şi Ministerul Tineretului şi Sportului a recompensat-o.

"Datoria noastră este să câştigam în continuare medalii, cum şi dânşii îşi fac datoria de a ne premia la final", a spus cea mai bună spadasină din lume.

În anul recent încheiat, Tiberiu Dolniceanu a strălucit în proba masculină de sabie! A devenit campion european şi a luat bronzul la Campionatele Mondiale.

"Suntem nişte oameni serioşi, profesionişti, şi încercăm să ne facem treaba cîât mai bine la competiţiile importante", spune Tiberiu Dolniceanu.

Obiectivul impus pentru Jocurile Olimpice de la Rio de fostul preşedinte al Federaţiei Române de Scrimă, Ana Pascu, şi aprobat de Mihai Covaliu, actualul conducător al acestui for şi, totodată, antrenor al lotului masculin de sabie, este clar: o medalie de aur.

"E greu de obţinut, dar fiecare o să meargă cu şansa lui. Poate luăm două, de ce nu? Să nu fie ca doamna Pascu", spune cu optimism Dolniceanu.

Scrimerii români s-au descurcat şi în concursurile pe echipe. La feminin, România a luat argintul la Europene şi bronzul la Mondiale, în timp ce la masculin am ocupat locul al doilea la Campionatul Mondial.  

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri