Simona Halep confirmă prezența la turneul de la București: „Aștept cu drag să mă întorc acasă!”

Data publicării:
simona halep digisport interviu

Într-un interviu acordat trimisului special Digi Sport la Londra, Raluca Roman, Simona a vorbit despre accidentarea din meciul de joi: „Este o accidentare nu foarte gravă, dar este. M-am speriat puțin în timpul meciului, a început să se umfle un pic. Nu sunt supărată că mi s-a întâmplat, vreau doar să mă recuperez foarte bine și să fiu aptă cât mai repede posibil. E greu în momentul în care te accidentezi să mai ai puterea de a spune hai, să mergi mai departe până la capăt. Pentru moment, am avut sperietura, ca să zic așa, care m-a tras un pic înapoi.

În ciuda accidentării, Simona a confirmat că nu va lipsi din întrecerea de la București, turneul WTA care începe luni și va fi transmis exclusiv pe Digi Sport: „Încerc să mă bucur de moment. Aștept cu drag să mă întorc acasă, să-mi văd fanii, să fiu la turneul de la București, primul nostru WTA, așa că am doar lucruri pozitive, bucurii, și sper să fie un turneu bun și acolo. Va fi greu să mă acomodez, când vii de pe zgură pe iarbă e mai ușor, când vii de pe iarbă pe zgură este foarte greu, pentru că mingea pe zgură este foarte lentă. Aici stai jos, pe picioare, pe zgură mingea sare foarte mult. Vor fi zile grele la București, însă voi da tot ce pot să ajung spre final. Va fi greu, dar asta îmi doresc”, a mai spus Simona Halep.

Turneul WTA de la București debutează luni, dar Simona va avea „bye” (nu joacă) în runda inaugurală, urmând să joace marți prima partidă. Așadar, are cinci zile de pauză, după semifinala de la Wimbledon.

Amănunte și VIDEO cu declarațiile Simonei Halep pe digisport.ro

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri