Simona Halep, felicitată de Gheorghe Hagi: „E foarte bine că e în finală, acum să şi câştige”

Data publicării:
hagi simona

Regele fotbalului românesc a felicitat-o pe cea mai bună jucătoare de tenis din România, Simona Halep, pentru calificarea în finala de la Roland Garros. „E foarte bine că e în finală, acum să şi câştige”, a spus Gheorghe Hagi la Digisport.

Simona Halep a declarat că vrea să ajungă într-o bună zi la fel de celebră ca Gică Hagi. Parcursul său de senzaţie din ultimul an a adus-o mai aproape de realizarea visului: a ajuns în finală la Roland Garros, iar Hagi îi ţine pumnii în meciul contra Mariei Şarapova.

Drumul Simonei Halep e de succes. Zi de zi e mai bună şi avem o sportivă cu care ne mândrim. E foarte bine că e în finală, acum să şi câştige. E extraordinar pentru România şi pentru ea, în primul rând, pentru că se sacrifică şi are succes. E unul dintre sportivii valoroşi, sperăm să câştige şi turneul, sperăm să ajungă cât mai sus, chiar numărul 1. Nu îi va fi uşor, dar cu muncă şi sacrificii se poate”, a spus Hagi.

Până acum, Maria Şarapova a învins-o pe Simona Halep în toate cele trei meciuri directe. Ultima oară, cele două sportive s-au întâlnit în finala de la Madrid, unde rusoaica s-a impus cu 2-1 la seturi.

Trebuie să-mi iau revanşa, trebuie să lupt pentru asta. Am jucat bine la Madrid, în primul set am început bine, am fost rapidă, am deschis unghiurile foarte bine, dar ea a revenit foarte bine, a lovit mai puternic decât mine. Acum, trebuie să fiu agresivă din nou, să joc rapid, aşa cum e stilul meu, şi să îmi controlez nervii, pentru că va fi un moment greu pentru mine”, se motivează Simona Halep.

Simona Halep nu a pierdut nici un set în cele şase meciuri jucate la Paris, în timp ce adversara din finală a cedat câte unul în ultimele trei partide.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri