Simona Halep împlinește 24 de ani

Data publicării:
simona cu trofeu si steag - fb

FOTO: Facebook Simona Halep

Simona Halep rămâne una dintre cele mai iubite sportive din România. Ea a postat pe contul său de Facebook, imediat după miezul nopții (ora României), un emoticon cu o inimioară și vârsta pe care o împlinește: 24. La nouă ore de la această postare, primise peste 15.300 de like-uri și peste 2.200 de persoane îi uraseră „La mulți ani!”.  Simona Halep are peste 1.234.800 de fani pe Facebook.

Simona este sărbătorita zilei în circuitul WTA și site-ul oficial al Asociației o aniversează într-un material special în care prezintă, în imagini, cele 11 titluri cucerite în carieră până acum de a doua jucătoare a lumii. La Wuhan, în China, ea poate învinge pentru a 12-a oară într-un turneu profesionist și astfel ar egala numărul de titluri pe care-l deține Virginia Ruzici, 12, cel mai mare pentru o româncă în istoria tenisului.

Palmaresul Simonei Halep

Primul succes al Simonei a venit în 2013, la Nurnberg, urmat în același an de victoriile la 's-Hertogenbosch, Budapesta, New Haven, Moscova și Sofia. În 2014 s-a impus la Doha și la București, iar în acest sezon a câștigat concursurile de la Shenzen, Dubai și Indian Wells.

În 2014, Simona a jucat finala de la Roland Garros și semifinale la Wimbledon, iar în acest sezon a ajuns în penultimul act la US Open. Are de asemenea în carieră alte zece finale disputate în turnee WTA.

Halep a început să practice tenisul la vârsta de 4 ani, în oraşul ei natal, Constanţa, sub îndrumarea antrenorului Ioan Stan şi cu un puternic sprijin familial. La 14 ani, ea s-a hotărât să urmeze o carieră profesionistă, debutând astfel în circuitul ITF. În numai doi ani, Simona Halep a ajuns printre cele mai bune junioare din lume şi s-a impus la Roland Garros, în 2008, pe tabloul rezervat tinerelor jucătoare.

"Când Simona avea zece ani, le-am spus apropiaţilor că visul meu e ca Simona să ajungă la Roland Garros. Am avut o încredere incredibilă de la care nu m-am abătut. Au fost momente foarte grele, am investit totul. Toţi apropiaţii îmi spuneau că sunt nebun. Tot de atunci am mers cu ea la turnee în străinătate. La 16 ani, visul mi s-a împlinit când a câştigat Roland Garros la juniori.", îşi amintea, în 2013, Stere Halep, tatăl Simonei.

Performanţa de la Roland Garros a reprezentat intrarea într-o nouă etapă a carierei, astfel că Halep s-a mutat la Bucureşti. Ea a început să joace constant la turneele WTA, din 2010, an în care a pătruns în premieră în Top 100 mondial şi a disputat prima finală, la Fes.

Progresul Simonei Halep a continuat, dar din 2013 a devenit exploziv. Ea a câştigat şase turnee în numai şase luni, pe toate suprafeţele şi a fost declarată de WTA jucătoarea cu cel mai important progres. "Totul a început cu un parcurs incredibil la Roma, iar acum, şase luni mai târziu, ea se află pe punctul de a ajunge în Top 10 - Simona Halep este "Most Improved Player Of The Year"", a motivat WTA alegerea făcută.

Anul 2014 a fost cel în care Simona Halep a atins cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA, locul 2, şi a disputat prima finală a unui truneu de Grand Slam, la Roland Garros, pierdută în faţa rusoaicei Maria Şarapova (4-6, 7-6 (5), 6-4). Specialiştii au apreciat că finala de la Roland Garros, ediţia 2014, a fost cea mai echilibrată şi spectaculoasă din ultimii 13 ani şi una dintre cele mai lungi din istorie. De asemenea, ultimul act de la Paris a fost cea mai vizionată partidă de tenis feminin din istoria televiziunii Eurosport.

Finalul sezonului 2014 a adus alte premiere în palmaresul româncei, calificarea la Turneul Campioanelor şi victoria împotriva "reginei" tenisului feminin, americanca Serena Williams, obţinută cu un scor categoric, 6-0, 6-2, în cadrul acestei competiţii. "Este cel mai mare meci din viaţa mea. Nu pot să explic acum ce simt, sunt foarte fericită. Vreau doar să mă bucur. A fost visul meu să înving pe una dintre surorile Williams", a spus Halep atunci.

La acel turneu, prin rezultatul din partida cu Ana Ivanovici, românca avea ocazia să o scoată din competiţie pe Serena Williams. Dar Simona Halep a câştigat un set în meciul cu Ana Ivanovici, echivalent cu eliminarea sportivei sârbe şi calificarea liderului WTA, Serena Williams, în semifinalele Turneului Campioanelor. Halep şi Williams s-au reîntâlnit în finala de la Singapore, iar americanca nu a ratat ocazia de a-şi lua revanşa (6-3, 6-0).

„Esențe tari în sticle mici”

Halep practică un tenis spectaculos, iar acest lucru i-a adus numeroşi fani în toată lumea. Calităţile româncei, inteligenţa în joc, puterea de luptă, capacitatea de efort, rapiditatea în deplasare, acurateţea şi divesitatea loviturilor, compensează diferenţa de forţă în faţa modelului actual de jucătoare de tenis, înalte, cu loviuri şi servicii năpraznice. Popularitatea ei, şi nu numai în rândul românilor, a atras atenţia.

"Oriunde merge Halep şi cu oricine joacă, scandările sunt de la începutul şi până la finalul meciului: Si-Mo-Na, Si-Mo-Na, Si-Mo-Na. Desigur, mulţi dintre fani flutură steaguri româneşti. Dar întreaga arenă are tendinţa să fie cuprinsă de "Simania", pe măsură ce meciul se desfăşoară.

O mare parte din charisma lui Halep vine din faptul că este, în esenţă, o "fată mică" care-şi pune amprenta într-un joc dominat de atlete mai mari şi mai puternice. Dar este mai mult în „Simania” decât tenisul ei. Este personalitatea ei, într-un mod tăcut, dar real. Halep nu este vivace precum Caroline Wozniacki sau stimulativă intelectual ca Andrea Petkovici.

Ea nu are umorul extravagant al Mariei Şarapova, nici dispoziţia senină a zâmbitoarei Ana Ivanovici. Calitatea cea mai atrăgătoare a Simonei Halep este modestia cuprinzătoare. În multe feluri, Halep este outsiderul perfect. Cu toate acestea, este numărul 2 mondial. Probabil, ea are nevoie cel mai puţin de suport emoţional decât aproape oricare dintre jucătoarele pe cale le întâlneşte, dar fanii o iubesc, îi scandează numele, mereu şi mereu. „Trebuie să fie drăguţ să fii Simona Halep. Cu siguranţă, ea crede că este", nota publicaţia Tennis Magazine, într-o caracterizare măgulitoare, dar reală, făcută jucătoarei din Constanţa.

Statistici

Meciuri câştigate - meciuri pierdute: 312-147;

Cel mai mare premiu: 1,1 milioane de dolari (Roland Garros);

Cea mai înaltă clasare în ierarhia WTA: Locul 2 (16 săptămâni) 

10,13 milioane de dolari a câștigat din premii Simona Halep

Turneul WTA de la Wuhan (China) este transmis de luni, 28 septembrie, în direct la Digi Sport 2.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri