Simona Halep joacă în această noapte. Ar putea ajunge în finală la Indian Wells

Data publicării:
f 31AUG13 9609 halep pete

Meciul Halep-Radwanska este al patrulea de pe terenul central. Startul este programat la ora locală 18.30, 03.30 în România, dar depinde şi de partida anterioară, în care se întâlnesc Ernests Gulbis şi John Isner.

Poloneza Agnieszka Radwanska conduce în duelurile cu Simona Halep, a câştigat trei meciuri din cinci, însă românca a trecut de ea în urmă cu o lună, tot în semifinale, dar la Doha, turneu pe care l-a şi câştigat, scrie digisport.ro.

Tot de un meci cu Radwanska se leagă ascensiunea Simonei. La Roma, în 2013, Halep a învins-o pe jucătoarea poloneză pentru prima dată, chiar din turul II. De atunci, sportiva noastră a început să creadă în forţele sale şi să adune succese pe bandă în circuitul WTA. „Atunci mi-am dat seama că pot să înving jucătoare de nivelul ei”, a spus Halep.

Simona Halep are cele mai multe victorii, 57 la număr, în circuitul profesionist feminin, într-un clasament alcătuit pe ultimele zece luni, iar în această perioadă ea a urcat un număr impresionant de locuri în ierarhia mondială. De luni ea va fi numărul cinci mondial, indiferent dacă va ajunge sau nu în finala de la Indian Wells.

Dacă va ajunge în finală, Halep îşi va asigura 650 de puncte WTA şi un cec în valoare de 500.000 de dolari. Câştigătoarea turneului va fi recompensată cu 1.000 de puncte WTA şi un milion de dolari.

În cealaltă semifinală, care va urma meciului Halep-Radwanska, se vor întâlni chinezoaica Na Li, cap de serie numărul 1 şi locul 2 WTA, şi italianca Flavia Pennetta, cap de serie numărul 20 şi locul 21 WTA

Simona Halep are o gentuță norocoasă

Halep se simte foarte bine în California şi a discutat cu americanii despre viaţa sa personală:

- Care este oraşul tău preferat, dintre cele în care ai jucat?

- Oraşul meu preferat cred că este Doha acum, pentru că am câştigat acolo, însă îmi place şi pentru că e foarte liniştit.

- Ai vreun lucru pe care îl iei mereu cu tine în turnee?

- Da, o geantă mică...e foarte mică şi îmi poartă noroc.

- De ce îţi poartă noroc?

- Pentru că am primit-o de la una dintre cele mai bune prietene din România şi simt că îmi poartă noroc.

- Ce îți place să faci în timpul călătoriilor?

- Îmi place să dorm în timpul zborurilor, să mă joc pe telefon şi să citesc nişte cărţi.-

- Care este mâncarea ta preferată?

- Mâncarea mea preferată...da, o întrebare foarte bună pentru că îmi place paella de la Madrid...E cea mai bună. Şi îmi place şi pizza.

Simona apreciază și maşinile mari. Jucătoarea noastră a devenit recent posesoarea unui autoturism de lux, pe care îl va conduce la revenirea în ţară.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri