Simona Halep o va întâlni pe Monica Niculescu în prima semifinală a turneului BRD Bucharest Open

Data publicării:
simona halep roland garros-3

Simona Halep a câştigat cu 6 la 3 primul set pentru ca, în actul secund, să se impună şi mai uşor. A condus cu 4 la 0, iar până la final sportiva din Spania şi-a mai trecut în cont un singur game.

A fost un meci mai bun decât cele de dinainte. De la zi la zi mă acomodez mai mult pe zgură. Eu vin de pe iarbă şi nu este uşor, dar vreau doar să mă bucur de acest turneu pentru că, cum vedeţi şi dumneavoastră, sunt foarte mulţi oameni care vin să mă susţină”, a spus Simona Halep.

Monica Niculescu se simte bine acasă. Jucătoarea din România a învins-o pe a 8-a favorită de la BRD Bucharest Open, Polona Hercog, şi s-a calificat în semifinalele turneului. Numărul 68 WTA a câştigat cu 6 la 2 primul set, dar adversara şi-a trecut în cont, cu acelaşi scor, actul secund. În decisiv, Niculescu a avut un debut impresionant şi a condus cu 3 la 0 şi 4 la 1. Hercog a revenit şi totul s-a decis, după o oră şi 15 minute, la tie-break. Favorita publicului s-a impus cu 7 la 3 şi a acces în penultimul act.

Am avut emoţii foarte mari. Mi-a fost fost greu să închei meciul. Îmi doream foarte mult să greşească ea, eu eram foarte nerabdatoare. Şi de aceea s-a facut şi 5-5 în setul decisiv. Mă bucur foarte mult pentru această victorie, fără public nu reuşeam, un meci foarte mare, forte greu şi mă bucur că am scos-o până la capăt”, a spus Monica Niculescu.

Calificarea în semifiinalele BRD Bucharest Open este cel mai bun rezultat reuşit de Monica Niculescu la simplu în acest sezon. Prima semifinală a turneului din Capitală va fi una 100% românească. Monica Niculescu o va întâlni pe Simona Halep.

Semifinalele BRD Bucharest Open vor fi transmise în direct la Digi Sport 2, cu începere de la ora 15.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri