Simona Halep s-a calificat în turul 3 de la Roland Garros

Data publicării:
269623 269623 simona bani

 

Simona Halep a învins-o în două seturi pe Heather Watson, în turul 2 la Roland Garros și este favorită și în meciul următor. Ea o va întâlni pe Maria Teresa Torro Flor, din Spania, clasată pe locul 55 în lume.

Meciul a fost în mare parte la discreția sportivei noastre, care după cedarea primului game, s-a instalat la conducerea jocului.

Primul set a fost adjudecat rapid, după puțin peste o jumătate de oră, cu 6-2 de Simona. Raportul break-urilor a fost de 3-1 în acest prim act pentru Halep.

Setul secund a început cu o serie de alte trei game-uri adjudecate împotriva serviciului, două dintre acestea pentru Simona.

Scenariul s-a schimbat în continuarea actului: fiecare jucătoare și-a adjudecat serviciul, iar după o oră și un sfert, Halep a ajuns să servească pentru încheierea partidei în favoarea sa.

Game-ul a fost unul extrem de disputat, cu două mingi de break salvate de Halep, care până la urmă a câștigat partida, cu un forehand necruțător la ultimul schimb.

„A fost un meci greu, un set doi foarte dificil. Am fost nervoasă la un moment dat, dar știam că pot să servesc bine și să închid meciul în favoarea mea. Ea este o jucătoare bună, țin să o felicit pentru cum a jucat. Știam că nu va fi ușor, mai ales că am mai avut un meci de peste 3 ore cu ea la US Open. Țin să le mulțumesc românilor care vin să mă susțină, reprezintă ceva special pentru mine”, a declarat Simona Halep, imediat după încheierea partidei cu Watson.

Simona are o șansă mare de a accede în fazele superioare de la Roland Garros 2014, după ce favoritele Na Li (2) și Serena Williams (1) au fost eliminate încă din prima rundă. În cazul în care o va învinge și pe Torro Flor, adversara Simonei pentru un loc în sferturile de finală va fi învingătoarea dintre Ekaterina Makarova și Sloane Stephens.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri