Simona Halep: „Sunt bucuroasă că am ajuns pe locul 5 în lume. Agnieszka a meritat să câștige”

Data publicării:
231729 231729 simona halep

 

„Agnieszka a jucat cu adevărat foarte bine şi a meritat să câştige astăzi. Cred că am început meciul puţin cam moale, nu am fost pregătită de joc. Adversarei mele i-au reuşit toate mingile, iar eu a trebuit să alerg foarte mult. Însă Agnieszka a evoluat foarte bine, este o mare jucătoare şi e întotdeauna foarte greu să joci împotriva ei”, a spus Simona Halep la finalul partidei, scrie digisport.ro.

Deşi nu a reuşit să ajungă în finală, cea mai bună jucătoare română a momentului s-a declarat mulţumită de maniera în care a evoluat la actuala ediţie de la Indian Wells.

„Acest turneu a fost foarte, foarte bun pentru mine. Am jucat cu adevărat bine în meciurile de aici şi sunt fericită că am ajuns în semifinale. Veneam şi după o accidentare, una mică, e adevărat, însă nu a fost uşor. Aşa că vreau să mă bucur de rezultatul meu. Mâine voi merge la piscină, iar apoi din nou la cumpărături”, a adăugat sportiva.

Simona Halep consideră, totodată, că accederea pe locul 5 în ierarhia mondială a tenisului feminin reprezintă o mare performanţă.

„Sunt foarte bucuroasă pentru noua mea clasare. Voi fi numărul 5 în lume şi este extraordinar pentru mine. Nu sunt tristă pentru că am pierdut aici, se mai întâmplă. Acesta este tenisul. Trebuie să înţeleg că nu pot câştiga toate meciurile”, a conchis jucătoarea română.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri