„Superman”, în bazinul de înot. La 10 ani, e mai rapid decât Michael Phelps la aceeași vârstă

Data actualizării: Data publicării:
superman din bazin

Micul Clark Kent Apuada a doborât recordul deținut din 1995 de Michael Phelps la 100 de metri fluture la categoria de vârstă de până la 10 ani. Tânărul campion a făcut cu o secundă mai puțin decât multiplul campion olimpic. S-a întâmplat la o competiție din California.

La cei 10 ani ai săi, are numele și aura unui erou: Clark Kent (n.r. - este personajul care se transforma în Superman în filmul omonim).

La sfârșitul lui iulie, băiatul cu origini filipineze și americane a doborât recordul care era în vigoare de 23 de ani, stabilit de Michael Phelps. Cu cele 28 de medalii ale sale, dintre care 23 de aur, Phelps este sportivul cu cele mai multe medalii din istoria Jocurilor Olimpice.

De altfel, înotătorul american s-a grăbit să-l felicite pe Twitter pe tânărul său urmaș: „Un mare bravo pentru Clark Kent pentru că a doborât recordul. Ține-o tot așa, amice!”, a scris Phelps pe Twitter.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Tânărul înotător, deja poreclit „Superman”, a terminat cursa de 100 de metri fluture din cadrul Far West International Championship într-un minut, nouă secunde și 38 de sutimi, cu o secundă mai devreme decât o făcea Michael Phelps în 1995.

„Să dobori recordul lui Michael Phelps este incredibil, pentru că Michael Phelps este unul dintre cei mai mari înotători din istorie”, a declarat „Superman”. El a mărturisit, potrivit Huffington Post, că visa la momentul acesta încă de la 7 ani, când a început să participe la competiții.

„Băiatul ăsta nu seamănă cu niciunul dintre tinerii pe care i-am antrenat. Mereu a fost altfel”, a declarat antrenoarea sa, Dia Riana. 

„Dacă sunt Superman în apă, înseamnă că sunt un erou în apă. Mă simt ca și cum aș zbura”, mărturisește băiatul.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Michael Phelps a participat la prima sa olimpiadă când avea doar 15 ani.

Iar „Superman” are deja ambiții mari: Paris în 2024 sau Los Angeles în 2028. Recordul pe care tocmai l-a doborât îi dă curaj, iar viitorul este promițător pentru el.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri