VIDEO. Juventus - AS Roma 3-0. Campioana s-a impus la pas și s-a distanțat la opt puncte

Data publicării:
juventus 1

Neînvinsă în acest sezon, AS Roma a început curajos derby-ul de la Torino şi a avut o primă ocazie în minutul 7, când Ljajici a fost blocat de Bonucci.

Campioana Italiei a lovit la prima acţiune ofensivă prin Arturo Vidal. Chilianul a fructificat pasa lui Tevez şi a înscris al optulea său gol din actuala stagiune. A fost, totodată, a patra reuşită din cariera lui Vidal împotriva Romei, victima sa preferată.

VIDEO. Golurile și cele mai importante faze, pe digisport.ro.

Juventus şi-a majorat avantajul imediat după pauză graţie lui Bonucci din centrarea ideală a lui Pirlo. Roma s-a predat definitiv în minutul 75, după ce a avut doi jucători eliminaţi. Daniele De Rossi a primit direct cartonaşul roşu pentru un fault dur asupra lui Chiellini, iar Leandro Castan au fost şi el eliminat pentru un henţ comis pe linia porţii la faza imediat următoare.

Fostul atacant al Romei, Mirko Vucinici, a transformat cu precizie penalty-ul şi a ajuns la 100 de goluri în Italia.

După 3-0 cu AS Roma, trupa lui Antonio Conte a ajuns la zece victorii consecutive în Serie A şi a bifat o premieră în istoria clubului: a câştigat trei meciuri la rând pe teren propriu în faţa giallorossilor la o diferenţă de cel puţin trei goluri.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri