Ce scrie presa internațională despre victoria cu emoții a Simonei Halep

Data actualizării: Data publicării:
Halep meci LIVE
FOTO: Guliver/Getty Images

Simona Halep s-a calificat în optimile turneului Indian Wells, după o victorie dificilă, în trei seturi (1-6, 7-6, 6-2), în fața Carolinei Dolehide, o sportivă de numai 19 ani, din SUA, aflată pe locul 165 WTA.

BNP Paribas Open - Day 5
FOTO: Guliver/Getty Images

Simona, care vine după o pauză de aproape trei săptămâni, în care s-a recuperat după accidentarea suferită la Australian Open, a câștigat la limită partida care a durat două ore și cinci minute.

Presa internațională scrie despre victoria numărului 1 mondial în contextul în care nume mari au fost eliminate neașteptat din competiție(Detalii aici), de către adversare mult mai slab clasate.

„Simona Halep a supraviețuit unei sperieturi și a ajuns în al patrulea tur la Indian Wells, însă campioana de la French Open, Jelena Ostapenko, a fost înfrântă. Halep a cedat primul set în fața americancei de 19 ani Caroline Dolehide, numărul 165 WTA, dar a câștigat partida”, scrie BBC News.

„Simona Halep evită la limită să fie eliminată în turul 3 la Indian Wells și a apelat la resurse nebănuite pentru a câștiga în trei seturi”, scrie și Sky Sports.

„Raliu în forță al Simonei Halep pentru a repeta performanța din 2015, când a câștigat trofeul la Indian Wells. - Cred că, în cele din urmă, am fost mai puternică pe picioare decât ea. Și am închis punctele atunci când a trebuit. Sunt foarte, foarte fericită pentru această victorie. A fost una grea. Nu m-am dat bătută, ceea ce este cel mai important lucru. Nu am crezut nicio secundă că voi pierde meciul - a declarat Halep, la finalul partidei. În ciuda faptului că este prima în clasamentul WTA, Simona Halep încă mai caută prima sa victorie într-un turneu de Grand Slam. Dar cu victoria împotriva lui Dolehide, Halep poate rămâne lider mondial, în condițiile în care Wozniacki nu ar câștiga titlul”, scrie Times of India.

„Simona și-a impus autoritatea încet, dar sigur, după ce a câștigat tie break-ul din al doilea set și a epuizat-o încet pe Dolehide, pentru a-și asigura victoria”, scrie și Euronews.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Orașul din România considerat strategic pentru apărare. E mic, mulți nici nu știu să îl arate pe hartă
Digi FM
„Bolojan să facă un pas în lateral". Fostul președinte acuză „furtul alegerilor din 2024"
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
Loredana Groza, criticată dur de fani după o transformare provocatoare: „Fel de fel de maimuțăreli!”
Film Now
Vin Diesel, moment emoționant cu fiica lui Paul Walker la Cannes. Meadow Walker abia și-a putut stăpâni...
Adevarul
Cum a fost umilită Grecia în plină criză a datoriilor: „Vindeți Acropole ca să faceți rost de bani”
Newsweek
1.150.000 pensionari cer banii pierduți după anularea indexării pensiilor. Ce șanse au să câștige în instanță?
Digi FM
A vrut chipul perfect și a ajuns să nu mai vadă. Intervenția estetică care era cât pe ce să-l lase orb pe un...
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Băutura de seară recomandată de nutriționiști dacă ai colesterolul mare. Te ajută și să dormi mai bine
Digi Animal World
Momentul când un grup de șerpi iese din hibernare, surprins de un angajat al unui parc. Imaginile sunt virale
Film Now
Săruturi pe străzile din Roma. Mel Gibson și-a refăcut viața după despărțirea de Rosalind. O italiancă mult...
UTV
Cabral și Andreea Ibacka sunt în centrul zvonurilor despre divorț. Fanii au observat că nu mai poartă...