VIDEO Campionii mondiali s-au întors acasă. Imagini spectaculoase pe Champs-Elysees

Data actualizării: Data publicării:
French team back to France after winning FIFA World Cup 2018
epa06893563 France's fans wave French national flag and cheer France's team players as they celebrate on the roof of a bus while parading down the Champs-Elysee avenue in Paris, France, 16 July 2018 after winning the Russia 2018 World Cup final soccer match. EPA/ERIC FEFERBERG / POOL MAXPPP OUT

Campioana lumii la fotbal a revenit acasă. Echipa naţională de fotbal a Franţei a ajuns în capitală după ce duminică seară, la Moscova, a câştigat pentru a doua oară în istoria sa, Cupa Mondială.

Antrenorul Didier Deschamps şi elevii săi au fost aşteptaţi de mii de suporteri încă de la aeroport, dar adevărata petrecere naţională are loc ca aseară pe Champs Elysees, inundat din nou de sute de mii de oameni.

Naţionala cocoşului galic a învins aseară Croaţia cu 4-2 în finala Campionatului Mondial de Fotbal, disputată la Moscova. Era una dintre favoritele turneului, fără îndoială, a fost însă ajutată şi de performanţele sub aşteptări ale unor echipe cu pretenţii precum: Germania, care era campioana en titre, Brazilia, Portugalia şi Spania.

Este momentul de glorie al unei generaţii tinere de fotbalişti. Naţionala Franţei are cea mai scăzută medie de vârstă a unei campioane mondiale - 25 de ani şi 10 luni, de la Brazilia, în 1970 - 25 de ani şi 9 luni.

De altfel, Les Bleus au avut în teren şi cel mai tânăr jucător de la acest turneu final. Kylian Mbappe, are doar 19 ani, şi a devenit cel mai tânăr marcator într-o finală de Campionat Mondial, după brazilianul Pele. Atacantul lui PSG a fost desemnat şi cel mai bun tânăr jucător de la acest turneu final, în timp ce trofeul pentru cel mai jucător a mers la adversarul său din finală, croatul Luka Modrici.

"Les Bleus" au jucat a treia lor finală, în ultimii 20 de ani, după cea din 1998, în care au învins Brazilia, şi după cea pierdută în 2006 în faţa Italiei. În urmă cu doi ani, Franţa a jucat pe teren propriu şi finala Campionatului European, pierdută însă în faţa Portugaliei.

Performanţa naţionalei franceze vine şi cu o remuneraţie pe măsură. Va primi pentru câştigarea Cupei Mondiale, peste 32 de milioane de euro. Fiecăruia din cei 23 de fotbalişti care au făcut parte din lot îi vor reveni câte 400.000 de euro, mulţi dintre jucători au anunţat deja că vor dona această sumă către organizaţii caritabile.

Bani mulţi vor primi şi finaliştii. Către naţionala croată vor merge aproape 24 de milioane de euro, în timp ce Belgia, medaliată cu bronz, se va alege cu 20 de milioane şi jumătate de euro.

Suma obţinută de naţionala Franţei e însă incomparabil mai mică decât cea încasată de Real Madrid, după ce a câştigat pentru a treia oară consecutiv Liga Campionilor. Mai exact, galacticii au primit, în total, peste 87 de milioane de euro.

Francezii sărbătoresc deja de apropape 24 de ore. Sunt măsuri extraordinare de securitate după ce, ieri, sute de mii de oameni au venit pe Champs Elysee pentru a petrece şi, din păcate, sărbătoarea s-a transformat în revoltă. Doi oameni au murit în timpul incidentelor dintre forţele de ordine şi suporterii recalcitranţi.

Zeci de bărbaţi mascaţi au spart vitrinele şi au jefuit magazinele din centrul Parisului, au devastat mobilierul stradal şi au aruncat cu sticle incendiare. Poliţiştii au intervenit cu tunurile cu apă şi cu gaze lacrimogene pentru a calma spiritele. Au reuşit să restabilească ordinea târziu în noapte.

La ora 18.30, naţionala Franţei va fi primită la Palatul Elysee de preşedintele Emmanuel Macron. La recepţia care se va încheia la ora 20.00 vor fi prezenţi miniştri, familiile jucătorilor şi o mie de copii de la cluburile de unde provin fotbaliştii campioni mondiali.

FOTO: Agerpres

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri