Firea, despre Euro 2020: Am stabilit două locaţii pentru spaţiile de vizionare şi fan-zone

Data actualizării: Data publicării:
Gabriela Firea 2

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat duminică, după ceremonia de extragere a grupelor de calificare pentru Euro 2020, că au fost stabilite două locaţii pentru spaţiile de vizionare şi fan-zone - în Parcul Naţional şi Teatrul de vară, ambele situate în sectorul 2.

Gabriela Firea a participat, la Dublin, alături de preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, şi de Florin Şari (managerul Grupului Operativ de Lucru pentru organizarea turneului final UEFA Euro 2020 la Bucureşti), la ceremonia de extragere a grupelor de calificare pentru Campionatul European de fotbal Euro 2020.

„Am asistat cu mare emoţie la ceremonia de tragere la sorţi a echipelor cu care naţionala României va juca. A fost o onoare să reprezint Capitala la această ceremonie, iar prezenţa mea aici mă face şi mai determinată să mă asigur că Bucureştiul va fi pregătit să-şi îndeplinească cu succes rolul de gazdă Euro 2020. Recent am stabilit două locaţii pentru spaţiile de vizionare şi fan-zone: Parcul Naţional şi Teatrul de vară, ambele situate în sectorul 2. Urez succes Naţionalei şi invit suporterii României să arate, în 2019, nu doar că-şi susţin echipa, ci şi că ştiu cum este să fii o gazdă primitoare pentru cei care vor juca aici şi pentru fanii lor”, a spus Firea, conform unui comunicat al PMB.

În urma extragerii, România face parte din Grupa F şi va avea ca adversare Spania, Suedia, Norvegia, Insulele Feroe şi Malta.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri