Agentul lui Maradona susţine că ambulanţa a întârziat "mai mult de o jumătate de oră, ceea ce a fost o idioţenie criminală"

Data publicării:
Argentina v Tonga - Group C: Rugby World Cup 2015
Sursa foto: Getty Images

Matias Morla, agentul, avocatul şi prietenul lui Diego Maradona, susţine că ambulanţa a întârziat "mai mult de o jumătate de oră" până să ajungă la locuinţa fostului mare fotbalist argentinian, decedat miercuri, la vârsta de 60 de ani, după un stop cardiac, transmite EFE.

"Aşa cum informează parchetul din San Isidro, este inexplicabil faptul că timp de 12 ore prietenul meu nu a avut parte nici de controlul personalului sanitar dedicat acestor scopuri. Ambulanţa a venit cu o întârziere de mai mult de o jumătate de oră, ceea ce a fost o idioţenie criminală", a scris joi Morla pe Twitter, potrivit Agerpres.

 

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

 

"Acest lucru nu trebuie trecut cu vederea şi voi cere ca aceste consecinţe să fie investigate până la capăt. Aşa cum mi-a spus Diego: 'Eşti soldatul meu, acţionează fără milă'", a adăugat el.

"Pentru a-l caracteriza pe Diego în acest moment de mare mâhnire şi durere, pot să spun: a fost un fiu bun, a fost cel mai mare fotbalist din toate timpurile şi a fost un om cinstit. Odihneşte-te în pace, frate", a scris Morla.

Diego Armando Maradona a încetat din viaţă miercuri, la vârsta de 60 ani, în urma unui stop cardiac suferit într-o locuinţă din Tigre, la nord de capitala Buenos Aires, în care se recupera după operaţia recentă la care a fost supus pentru îndepărtarea unui hematom subdural.

Editor : V.M.

Urmărește știrile Digi24.ro și pe Google News

Partenerii noștri
Playtech
Petre Roman, de nerecunoscut! Fostul premier pare că a renunţat, nu l-ai mai văzut aşa. A fost surprins pe...
Digi FM
Ea e tânăra devenită virală pe TikTok după ce a început să poarte un porumbel în geantă: „L-am domesticit, îl...
Descarcă aplicația Digi FM
Pro FM
VIDEO Dua Lipa și logodnicul, hărțuiți de paparazzi. Momente tensionate în Paris: "Nu ne mai urmăriți!"
Film Now
Suma donată de Steven Spielberg pentru a ajuta familia lui James Van Der Beek. Actorul era tatăl a șase copii
Adevarul
Ce înseamnă „recesiunea tehnică” și de ce România nu resimte încă o criză ca în 2009-2010. Explicațiile...
Newsweek
Un document ignorat de mulți pensionari ar putea să le permită să iasă mai devreme la pensie. Cum arată?
Digi FM
Alex Bogdan și Cătălina Mihai, dezvăluiri fără filtre: „Ne-am cunoscut direct în pielea goală!”
Descarcă aplicația Digi FM
Digi World
Riscul de Alzheimer, redus cu aproape 40% printr-un obicei simplu practicat toată viața
Digi Animal World
Rase de câini cu cea mai scurtă durată de viață. Una dintre ele adesea nu ajunge nici la 5 ani
Film Now
Cum îl schimbase boala pe James Van Der Beek. Regretatul actor, declarații sfâșietoare cu un an înainte de...
UTV
Jennifer Lopez a încins Instagramul la 56 de ani. Ținuta din sala de sport a stârnit valuri de reacții online